Bănci și Asigurări

Grupul Allianz, profit operaţional de 9,9 mld. euro şi venituri de 7,26 mld. euro după 9 luni

Grupul Allianz, profit operaţional de 9,9 mld. euro şi venituri de 7,26 mld. euro după 9 luni

Autor: Mircea Nica

11.11.2021, 00:00 133

Grupul german Allianz, prezent pe piaţa din România prin intermediul asigurătorului Allianz-Ţiriac, a încheiat primele nouă luni din 2021 cu venituri de 7,26 mld. euro, în creştere cu 38,9% faţă de perioada similară a anului trecut şi un profit operaţional de 9,9 mld. euro, consemnând un avans cu 27,2%, potrivit informaţiilor transmise de Allianz. „Acesta este cel mai puternic trimestru 3. Văd acest lucru ca pe o confirmare a abilităţii noastre să deservim clienţii şi investitorii. Condiţiile extreme ale vremii şi schimbările rapide macroeconomice au subliniat importanţa contribuţiei asigurătorilor şi managerilor de active“, a transmis Oliver Bate, CEO al Allianz.

Pe segmentul asigurărilor property şi casualty, Allianz a încheiat primele nouă luni din 2021 cu venituri de 47,7 mld. euro, cu 2,1% mai mult faţă de perioada similară a anului trecut, în timp ce veniturile din zona asigurărilor de viaţă şi sănătate au ajuns la 56,8 mld. euro, înregistrând o creştere cu 7%, faţă de primele nouă luni din 2020. În România, Allianz-Ţiriac a încheiat prima jumătate a anului 2021 cu un volum al primelor brute subscrise de 763 mil. lei, cu 12% mai mult faţă de perioada similară a anului trecut. După ieşirea companiei City Insurance de pe piaţă, în urma decizie ASF de deschidere a procedurii de faliment şi retragerea autorizaţiei de funcţionare, Allianz-Ţiriac ar putea ajunge linderul pieţei asigurărilor.

AFACERI DE LA ZERO