• Leu / EUR4.7558
  • Leu / GBP5.4847
  • Leu / USD4.1758
Bănci și Asigurări

Guvernul PSD/ALDE aruncă în aer sistemul bancar. Taxa pe lăcomie ar putea să trimită mai multe bănci pe pierdere. Situaţia complicată este la CEC Bank, care este o bancă a statului. Întrebarea este dacă şi BNR trebuie să plătească această taxă pe activele deţinute

Guvernul PSD/ALDE aruncă în aer sistemul bancar. Taxa pe lăcomie ar putea să trimită mai multe bănci pe pierdere. Situaţia complicată este la CEC Bank, care este o bancă a statului. Întrebarea este dacă şi BNR trebuie să plătească această taxă pe activele deţinute

Autor: Cristian Hostiuc

19 dec 2018 5598

Eugen Teodorovici, ministrul finanţelor, a anunţat marţi seară că guvernul va introduce o taxă pe lăcomia băncilor, care înseamnă un procent din activele bancare, în funcţie de cât este ROBOR-ul la 3 şi 6 luni, indicatorul de referinţă folosit în acordarea de credite. Problema este că această taxă ar putea trimite mai multe bănci pe pierdere sau chiar le va mări pierderea.

Situaţia cea mai complicată este la CEC Bank, o bancă deţinută integral de către stat prin Ministerul Finanţelor.

Ca un exemplu, pe rezultatele pe 2017, CEC Bank ar trebui să plătească o taxă de 0,9% din active bancare raportate de 31,6 miliarde lei, care înseamnă o taxă de 284 de milioane de lei. În 2017, profitul brut raportart de CEC Bank a fost de 222,7 milioane de lei , iar dacă se adaugă taxa pe lăcomie, rezultă o pierdere pentru CEC de 61,7 milioane de lei.

Pe rezultatele din 2018, singurul indiciu pe care îl avem este că CEC Bank va avea un profit de 100 de milioane de euro, ceea ce înseamnă 460 de milioane de lei. Activele bancare probabil că s-au dus spre 35 de miliarde de lei, ceea ce înseamnă că o taxă de 0,9% înseamnă o taxă bancară de 310 milioane de lei, rezultând un profit brut de numai 150 de milioane de lei.

La nivelul întregului sistem bancar format din 36 de bănci, profitul net la 9 luni 2018 a fost de 5,7 miliarde de lei, dar dintre care primele şase bănci au avut un profit net de 4,8 miliarde de lei.

Activele bancare la aceeaşi dată au fost de 434,6 miliarde de lei.

Dacă s-ar aplica taxa de 0,9% pe activele bancare, ar rezulta o taxă de 3,9 miliarde de lei, ceea ce ar mai lăsa băncilor un profit de numai 1,8 miliarde de lei.

BCR avea la 9 luni 2018 active pe tot grupul de 72 de miliarde de lei, cu un profit de 1,05 miliarde de lei. Taxa bancară ar însemna 640 de milioane de lei, ceea ce înseamnă că BCR îi rămâne un profit de numai 320 de milioane de lei.

Banca Transilvania avea active bancare, pe bancă, nu pe grup, de 64 de miliarde de lei, cu un profit net de 979 de milioane de lei. O taxă bancară de 0,9% pe active înseamnă 576 de milioane de lei, ceea ce înseamnă că băncii îi rămâne un profit de numai 409 milioane de lei.

BRD, a treia bancă din sistem, avea la 9 luni 2018 active bancare de 45 de miliarde de lei, cu un profit de 1,1 miliarde de lei. Taxa bancară de 0,9% înseamnă 405 milioane de lei, de unde rezultă că băncii i-ar mai rămâne un profit de 700 de milioane de lei.

Problema este că sunt bănci care raportează pierderi, iar aplicarea taxei bancare le-ar mări şi mai mult pierderea.

Sau sunt bănci care, dacă se aplică taxa bancară şi nu au profit suficient din care să o acopere, vor intra pe pierdere.

BNR nu sare în sus de bucurie privind introducerea acestei taxe pe lăcomie, având în vedere situaţia de la CEC Bank, care este o bancă sistemică şi situaţia băncilor care raportează pierderi.

Nu se ştie dacă nu cumva şi BNR ar trebui să plătească această taxă pe lăcomie pe activele deţinute.

Eugen Teodorovici, ministrul finanţelor, a justificat această taxă prin faptul că băncile au marje mari de câştig sau, la polul opus, nu raportează profit pentru a nu plăti impozit.

Pentru băncile cotate la bursă, Banca Transilvania, BRD, Patria Bank şi chiar şi Erste Bank, acţionarul majoritar al BCR, această taxă va fi o lovitură în plin, având în vedere impactul pe care îl are asupra profitului şi, în final, asupra câştigurilor obţinute de investitori. 

Principalele valute BNR - miercuri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7558
Diferență: -0,1029
Ieri: 4.7607
Azi: 4.1758
Diferență: -0,4316
Ieri: 4.1939
Azi: 5.4847
Diferență: -1,1926
Ieri: 5.5509
Azi: 4.2011
Diferență: 0,0834
Ieri: 4.1976