• Leu / EUR4.7794
  • Leu / GBP5.6715
  • Leu / USD4.3124
Bănci și Asigurări

Gyorgy Matolcsy, guvernatorul băncii centrale ungare: Trebuie să admitem că euro a fost o greşeală. Crearea monedei unice a reprezentat o capcană gândită de francezi

Gyorgy Matolcsy, guvernatorul băncii centrale ungare: Trebuie să admitem că euro a fost o greşeală. Crearea monedei unice a reprezentat o capcană gândită de francezi

Gyorgy Matolcsy

Autor: Catalina Apostoiu

04.11.2019, 23:18 11871

Într-o opinie publicată de Financial Times, şeful băncii centrale a Ungariei, Gyorgy Matolcsy, subliniază că introducerea monedei unice europene a reprezentat o greşeală şi cere înfiinţarea unui mecanism de exit.

A venit vremea să căutăm o ieşire din capcana euro. Există o dogmă nocivă potrivit căreia euro a reprezentat pasul următor normal către unificarea Europei de Vest. Dar moneda unică europeană nu avut nimic normal pentru că niciuna dintre precondiţii nu a fost întrunită, scrie Matolcsy.

La două decenii după lansarea euro, continuă acesta, cea mai mare parte a pilonilor necesari unei monede globale de succes, un stat comun, un buget care să acopere cel puţin 15-20% din PIB-ul zonei euro, un ministru de finanţe al zonei şi un minister pentru acesta, sunt încă inexistenţi.

Potrivit oficialului ungar, crearea monedei unice a reprezentat o capcană gândită de francezi. În contextul unifi­cării Germaniei, François Mitterand, preşedintele Franţei la acea vreme, se temea de o putere în creştere a Germaniei şi cre­dea că a convinge ţara să renunţe la moneda sa locală va fi sufi­cient pentru a evita o Europă germană. Cancelarul german de atunci, Helmut Kohl, a cedat, considerând euro preţul plătit pentru o Germanie unificată.

Amândoi au greşit, susţine guvernatorul băncii centrale ungare. Acum avem o Germanie europeană, nu o Europă germană, iar euro nu a putut preveni apariţia unei noi puteri germane solide, scrie acesta.

Însă nemţii au căzut la rândul lor în capcana euro, în opinia lui Matolcsy. Includerea economiilor sud-europene în zona euro a dus la un curs de schimb suficient de slab pentru a permite nemţilor să devină cea mai puternică maşinărie de export din UE, însă această oportunitate i-a făcut superficiali, neglijând să-şi upgradeze infrastructura sau să investească suficient în industrii ale viitorului.

Majoritatea ţărilor europene au dus-o mai bine înainte de euro decât cu moneda euro. Potrivit unei analize a Centre for European Policy, scrie guvernatorul, în primele două decenii de euro au fost puţini câştigători şi mulţi perdanţi. Moneda nu a fost necesară pentru poveşti de succes europene înainte de 1999, iar majoritatea statelor membre ale zonei euro nu au beneficiat de pe urma acesteia ulterior.

A venit timpul să ne trezim din acest vis nociv şi zadarnic, scrie guvernatorul băncii ungare. Un bun punct de început ar fi recunoaşterea faptului că moneda unică este o capcană practic pentru toate statele membre, din motive diferite, şi nu o mină de aur.

Statele UE, atât din interiorul, cât şi din afara zonei euro, ar trebui să recunoască faptul că euro a fost şi este o eroare strategică. Trebuie să determinăm cum să ne eliberăm din această capcană. Europenii trebuie să renunţe la fanteziile riscante de a crea o putere care să rivalizeze cu SUA.

Ţărilor membre ale zonei euro ar trebui să li se permită să părăsească zona în următoarele decenii, iar cele care rămân ar trebui să clădească o monedă globală mai sustenabilă, scrie Matolcsy.

 
 
Principalele valute BNR - marţi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7794
Diferență: 0,0146
Ieri: 4.7787
Azi: 4.3124
Diferență: -0,0579
Ieri: 4.3149
Azi: 5.6715
Diferență: -0,241
Ieri: 5.6852
Azi: 4.3785
Diferență: 0,032
Ieri: 4.3771