Bănci și Asigurări

ING a intrat în Consiliul patronatelor bancare

ING a intrat în Consiliul patronatelor bancare

Autor: Razvan Voican

01.07.2014, 16:47 318

ING Bank a devenit al cincilea membru al Consiliului patronatelor bancare (CPBR), organizaţia fondată în aprilie 2014 de BCR, BRD, Raiffeisen şi UniCredit ca partener de dialog cu sindicatele şi guvernul.

“Dorim să fim parte a acestei iniţiative, pe care o considerăm o platformă solidă de dialog constructiv cu angajaţii, consumatorii şi cu întreg spectrul de autorităţiguvernamentale, legislative şi de reglementare”, spune Michal Szczurek, CEO al ING Bank România.

Sucursala locală a grupului olandez avea la sfârşitul anului trecut 1.440 de angajaţi, active de 18 mld. lei şi o reţea de 218 unităţi.

Consiliul director al CPBR este condus de Steven van Groningen, preşedintele Raiffeisen Bank.

Organizaţia îşi propune între altele să contribuie la creşterea încrederii în sistemul bancar.

Pe baza datelor de la sfârşitul lui 2013, cele cinci bănci membre ale noii structuri patronale cumulează ceva mai mult de 50% din activele bancare. Calculul este însă relativ atât timp cât în trimestrul I din 2014 BCR, BRD şi UniCredit au înregistrat scăderi substanţiale ale activelor bilanţiere.
CPBR susţine că nu se va poziţiona ca o structură concurentă faţă de ARB.

AFACERI DE LA ZERO