Bănci și Asigurări

ING Bank România a încheiat primele nouă luni din 2023 cu venituri totale de 2,5 miliarde lei, în creştere cu 18%, şi un profit net de 1,17 miliarde lei, în urcare cu 30%, pe fondul reducerii costurilor cu provizioanele şi al creşterii eficienţei operaţionale

ING Bank România a încheiat primele nouă luni din 2023...

Autor: Roxana Rosu

10.01.2024, 11:26 197

ING Bank România a încheiat primele nouă luni din 2023 cu venituri totale de 2,5 miliarde lei, în creştere cu 18% an/an, şi un profit net de 1,17 miliarde lei, în urcare cu 30%, pe fondul reducerii costurilor cu provizioanele şi al creşterii eficienţei operaţionale, într-o piaţă cu rate de dobândă mai ridicate.

Banca are active totale de 63 miliarde lei, cu 2,6% peste nivelul din septembrie 2022, din care portofoliul creditelor brute este de 37 miliarde lei, în creştere cu 3%.

Depozitele atrase de la clienţi se cifrau la finele lunii septembrie la 55,22 miliarde lei, având un ritm de creştere de 6% faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior

ING Bank a depăşit în trimestrul trei al anului trecut pragul de 1,8 milioane de clienti, cu 4% mai multi fată de perioada similară din 2022. Tot în 2023, ING a lansat creditul 100% online pentru companii cu o cifră de afaceri de până la 9 milioane de lei, prin platforma ING Business, cu acces instant la bani.

„În trimestrul al treilea, am continuat să extindem oferta noastră digitală pentru clienţii persoane fizice şi juridice. Din luna iulie, antreprenorii pot accesa credite online direct din platforma web ING Business, cu acces instant la bani, iar feedback-ul clienţilor este foarte bun, având o rată excelentă de adopţie a acestui produs digital. În plus, pentru persoanele fizice, în luna august am automatizat analiza imobilelor aduse în garanţie la creditele ipotecare. Acum, preluarea în garanţie a imobilelor poate fi aprobată mult mai rapid, direct în reţeaua ING Office, printr-o evaluare automatizată a documentelor necesare analizei”, a declarat Mihaela Bîtu , CEO ING Bank România.

La finalul trimestrului al treilea, accesările ING Home’Bank au crescut cu 16% (vs Trim 3 2022), iar aplicaţia era utilizată zilnic de 82% dintre clienţii activi persoane fizice (vs. 78% în Trim 3 2022), dintre care 88% exclusiv prin intermediul telefonului mobil (vs. 84% în Trim 3 2022).

Cel mai folosit serviciu în aplicaţie (alături de verificarea tranzacţiilor) sunt plăţile, care au crescut cu 22% faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior.

În trimestrul al treilea, 30% dintre conturile suplimentare deschise de către clienţii eligibili pentru acest produs digital au fost deschise online. Totodată, 31% dintre creditele eligibile pentru digital au fost acordate 100% online.

În segmentul companiilor mari, ING a participat cu 81 milioane de euro în facilitatea sindicalizată, în valoare de 550 milioane de euro, acordată grupului Ameropa de către un consorţiu de bănci. Ameropa este un grup internaţional prezent în 28 de ţări şi 5 continente, ce activează în domeniul agribusiness, fiind specializat în distribuţia de fertilizatori, cereale, seminţe oleaginoase şi alte produse agricole. Totodată, ING Bank România s-a menţinut pe primul loc în clasamentul dealerilor primari pe piaţa internă a titlurilor de stat.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Cele mai citite ştiri
AFACERI DE LA ZERO