Bănci și Asigurări

ING: Doi din zece români au intrat în datorii, în 2015, pentru a cumpăra cadouri de Crăciun

ING: Doi din zece români au intrat în datorii, în...

Autor: Mona Scarisoreanu

05.12.2016, 13:40 108

Concluzia acestui raport, realizat pe un eşantion de 13.500 persoane din 14 ţări din Europa, Statele Unite şi Australia, este că ar trebui să ne gândim de două ori înainte să dăm mulţi bani pe cadouri, deoarece cheltuielile mari nu aduc neapărat satisfacţie celor ce le primesc.

De asemenea, din studiu reiese că unul din şapte europeni (15%) a primit anul trecut cel puţin un cadou pe care nu şi-l dorea, nu i-a plăcut sau nu l-a folosit. Cu alte cuvinte, au existat cel puţin 81 de milioane de cadouri nedorite, fiecare cu o valoare medie de aproximativ 45 de euro.

La nivel european, românii (cu 27%) se află pe locul trei în topul celor ce nu au apreciat cadourile primite, pe locul întâi fiind Marea Britanie (29%), urmată îndeaproape de Italia (28%).

În timp ce anul trecut aproximativ 3,7 miliarde de euro au fost cheltuiţi pe cadouri neapreciate, cumpărăturile de Crăciun au adus datorii pentru unul din zece europeni. În această privinţă, România se află în fruntea clasamentului european, cu 19%, aproape de două ori mai mult decât media europeană (10%).

Cu toate acestea, europenii au început să îşi planifice mai bine cheltuielile de Sărbători, două din cinci persoane (41%) mărturisind că economisesc înainte de Crăciun, faţă de numai 33% în 2015. Acest lucru indică faptul că oamenii încep să ia decizii financiare mai înţelepte.

„Deşi tot mai mulţi planifică în avans şi economisesc special pentru Crăciun, există încă persoane ce se îndatorează de dragul familiei şi al prietenilor care, un an mai târziu, nici nu îşi mai amintesc ce cadouri au primit. Consumatorii ar trebui să se gândească la efectele pe termen lung ale cheltuielilor, înainte de a ceda presiunii şi a achiziţiona cadouri scumpe, care s-ar putea să rămână nefolosite” a declarat Ian Bright, Senior Economist ING Group.

În medie, cinci din zece români (53%) se simt obligaţi să cheltuie bani de Crăciun, cu 11% mai mult decât media europeană. La acest capitol suntem depăşiţi doar de Spania, unde procentul ajunge la 57%. Această presiune socială se simte cel mai puţin în Olanda, care înregistrează un procent de numai 20%.

Rezultatele studiului mai arată că, în Europa, şapte din zece persoane sunt de părere că sărbătorile de Crăciun se concentrează din ce în ce mai mult pe cheltuirea banilor.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO