Bănci și Asigurări

Isărescu: Există un câmp important pentru un ciclu de reducere a dobânzii de politică monetară

Autor: Marius Radu - Mediafax

07.11.2011, 13:08 183

Condiţiile de piaţă din prezent permit într-un câmp destul de importantant reducerea dobânzii cheie, însă o astfel de politică ar trebui urmată în paşi mici şi ţinând cont de ansamblul factorilor din piaţă de la momentul respectiv, a declarat luni guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

"Mişcând rata dobânzii de politică monetară nu vrem să stricăm alte lucruri. De stricat echilibrele este uşor. Să le restabileşti, sa revii la înceredere este mai greu. Nu este vorba de frică, că nu suntem curajoşi. Nu trebuie să ne dovedim curajul dând cu capul într-un perete de oţel", a afirmat şeful băncii centrale.

El a răspuns, astfel, întrebărilor mai multor analişti care au solicitat o reducere mai puternică a dobânzii cheie.

Isărescu a adăugat că o scădere a ratei dobânzii cu mai mult de 0,25% ar scoate instituţia din comportamentul băncilor centrale.

"Cam acesta este pasul. În momentul în care reduci cu mai mult de 0,25%, apare întrebarea: Pe ce se bazează Banca Naţională (...) Treptat, ceea ce va face Banca Naţională în materie de dobândă se va transmite şi la nivelul dobânzilor la credite şi, sperăm noi, şi la depozite. Chiar dacă pare paradoxal că nu este în interesul băncilor comerciale, este în interesul băncilor comerciale, pentru că ele vor trebui să se bazeze pe resursele de pe piaţa internă", a mai spus guvernatorul BNR.

Consiliul de Administraţie al băncii centrale a redus, săptămâna trecută, pentru prima dată în ultimul an şi jumătate rata dobânzii de politică monetară, cu 0,25 puncte procentuale, de la 6,25% la 6%, dând astfel un semnal pentru revigorarea creditării şi susţinerea creşterii economice.

Analiştii contactaţi de MEDIAFAX se aşteaptă ca trendul de reducere a dobânzilor să continue, în paşi mici, de câte 0,25 puncte procentuale, şi în prima jumătate a anului viitor şi să fie asociat şi cu scăderi ale ratei rezervelor minime obligatorii în lei.

Următoarea şedinţă a CA al BNR dedicată politicii monetare va avea loc în data de 5 ianuarie 2012.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels