Prinşi în vâltoarea problemelor de zi cu zi, care în ultimii ani au devenit tot mai multe şi mai complexe, rareori avem răgazul necesar pentru a remarca numeroasele transformări asupra societăţii moderne induse de progresul rapid al tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor (TIC). În prezent, mai mulţi oameni au acces la un telefon mobil decât la electricitate, iar cantitatea de date generate la nivel global se extinde exponenţial. În toate ţările, liderii guvernamentali şi de afaceri decid - prin politicile şi strategiile lor privind direcţiile de dezvoltare a TIC, accesul la Internet, prioritizarea investiţiilor în mijloacele de comunicare şi aplicaţii digitale - cum să promoveze şi să structureze digitalizarea economiilor. Aceste alegeri au consecinţe determinante asupra viitorului economiei şi al societăţii. Ţările care au atins un nivel avansat de digitalizare, definit ca adoptarea în masă a tehnologiilor digitale conectate şi a aplicaţiilor TIC de către consumatori, companii şi guverne, au realizat beneficii economice, sociale şi politice semnificative. Pentru acestea, digitalizarea este o cale către prosperitate. Alte ţări rămân însă în mod disproporţionat în urmă.
De altfel, modul în care oamenii folosesc tehnologiile şi aplicaţiile digitale determină o serie de beneficii sociale şi economice care depind însă de caracteristicile de implementare şi de utilizare, cum ar fi: preţurile, fiabilitatea, viteza şi uşurinţa de utilizare. Aceşti factori determină nivelul de digitalizare, care la rândul său are un impact dovedit asupra reducerii şomajului, a îmbunătăţirii calităţii vieţii şi a sporirii accesului cetăţenilor la serviciile publice. Digitalizarea permite guvernelor să funcţioneze cu o mai mare transparenţă şi eficienţă şi are un efect important în timp asupra creşterii economice. Experţii apreciază că ţările aflate în stadiul cel mai avansat de digitalizare obţin cu 20% mai multe beneficii economice decât cele în care acest proces în se află în formă incipientă.
Nu doar mediul de afaceri, ci şi factorii de decizie politică au un rol important în dezvoltarea ţărilor lor către niveluri avansate de digitalizare. Acestea trebuie să fie orientate către implementarea şi utilizarea tehnologiilor digitale şi către creşterea accesului populaţiei la sistemele digitale. În acest scop, digitalizarea trebuie să fie prioritară pe agenda naţională şi trebuie să fie alocate resurse adecvate pentru urmărirea sistematică a progresului procesului de digitalizare, pentru dezvoltarea unui model de guvernanţă mai bun pentru sectoarele de telecomunicaţii şi tehnologia informaţiei, pentru adoptarea unei perspective ecosistemice, facilitarea concurenţei şi stimularea cererii.
Pornind de la analizele efectuate la nivel internaţional, în opinia mea, extinderea digitalizării unei ţări poate fi măsurată prin intermediul a cinci direcţii-cheie:
1. Nivelul de acces al populaţiei la servicii şi aplicaţii digitale;
2. Gradul de accesibilitate la aceste servicii, indicat de nivelul preţului şi de posibilitatea de procurare rapidă;
3. Fiabilitatea serviciilor digitale măsurată prin calitatea (stabilitatea) conexiunii şi viteza (rata) de transfer a datelor;
4. Nivelul de calificare a forţei de muncă pentru a utiliza cu uşurinţă aplicaţiile informatice disponibile pentru creşterea productivităţii;
5. Existenţa unui ecosistem digital dezvoltat ca urmare a încorporării serviciilor şi a produselor digitale în arhitectura economică şi socială a societăţii.
Rezilienţa internetului - lecţia schimbării
In decursul crizei pandemice, care se află acum în România şi pretutindeni în lume în plin val patru (însă cu intensitate diferită), Internetul a dovedit o remarcabilă rezilienţă. De altfel, era normală această rezilienţă, deoarece Internetul a fost construit pentru a rezista la şocuri - atât prevăzute, cât şi neprevăzute - el fiind inţial creat şi apoi utilizat pentru prima dată în domeniul militar. Ca urmare, reţeaua trebuia să fie cât mai rezistentă la atacuri şi să minimizeze timpii de nefuncţionare. Cred că fără să dispunem de infrastructura necesară şi de serviciile oferite de Internet gestionarea crizei pandemice ar fi fost mult mai dificilă, iar efectele sale negative mai ample decât cele resimţite până acum. Cu ajutorul Internetului am reuşit să dezvoltăm munca la distanţă în primul rând ca armă de luptă împotriva pandemiei şi abia apoi ca o flexibilizare şi modernizare a procesului de muncă. Am putut să comunicăm operativ prin intermediul întâlnirilor, al conferinţelor şi al şedinţelor de lucru online. Am avut mijloacele să organizăm, să culegem şi să analizăm statisticile care ne-au permis să avem informaţia necesară gestionării situaţiei sanitare complicate. Şi nu în ultimul rând, cercetătorii au putut să lucreze şi să facă schimb de informaţii în timp real pentru a construi răspunsul medical care ne-a oferit mult mai rapid atât vaccinul, cât şi strategiile de tratament pentru a diminua pe cât posibil pierderile de vieţi. Sunt numai câteva exemple ale utilizării acestui serviciu.
Astăzi, ne bucurăm cu uşurinţă de capacitatea Internetului de a ne permite să comunicăm în mod global. Chiar dacă utilizatorii dintr-o ţară întâmpină probleme cu serverul, ei pot rămâne în continuare conectaţi; în cazul în care sistemele şi echipamentele localizate în ţara respectivă eşuează temporar, alte servere sau centre de date sunt disponibile în foarte scurt timp pentru preluare, ca un mecanism biologic de compensare.
În perioada de criză pandemică, s-a reliefat rolul fundamental al Internetului în derularea activităţilor economice. Acest fapt, alături de măsurile de sprijin luate de guverne, bănci centrale şi organisme internaţionale a ajutat numeroase companii să-şi menţină stabilitatea financiară şi fiabilitatea în afaceri.
Ne putem aştepta ca pandemia Covid-19 să schimbe modul în care folosim Internetul. Prevalenţa tehnologiilor digitale şi a dispozitivelor conectate va continua să ajute organizaţiile să rămână eficiente pe piaţă în condiţii excepţional de dure (cu adevărat catastrofale), lucru de neimaginat în urmă cu 20 de ani.
Într-o lume post-Covid-19, multe companii vor continua să funcţioneze de la distanţă, într-o anumită măsură, atât timp cât aceasta va conduce la reducerea costurilor fixe şi va spori productivitatea. Aşa cum remarcam mai sus, tendinţa de a utiliza telemunca a început cu mult înainte de pandemie, dar Covid-19 a accelerat-o. Modelul de lucru de la domiciliu deschide oportunităţi extinse pentru creştere economică, recrutare globală a talentelor, creare de locuri de muncă şi, în cele din urmă, pentru creşterea prosperităţii.
Cu toate acestea, riscul inerent al acestui model provine din faptul că cei insuficient pregătiţi pentru a utiliza eficient Internetul (astăzi, aproximativ jumătate din populaţia lumii) ar putea fi mai afectaţi decât înainte, iar problema accesului universal la Internet va deveni chiar mai importantă pentru combaterea inegalităţii.
După 2022, probabilitatea să ne mai întoarcem vreodată la modul clasic de dezvoltare şi de gestiune a afacerilor este redusă. Ne place sau nu, aşa numita „Marea Resetare” este reală şi se întâmplă chiar acum. Trebuie însă să facem tot ce depinde de noi pentru ca ea să aducă o lume mai bună şi să nu adâncească decalajele şi inegalităţile existente.
Vedem aşadar că digitalizarea se adaugă altor provocări semnificative ale timpurilor noastre, cum sunt îmbătrânirea populaţiei, creşterea demografică diferenţiată pe regiuni, schimbările climatice şi modificarea preferinţelor consumatorilor.
Criza actuală determinată de valurile succesive ale pandemiei de Covid 19 ne-a arătat că societatea trebuie să fie mai bine pregătită pentru întreruperi masive ale lanţurilor globale de aprovizionare şi să dezvolte soluţii (de „back-up”) pentru a reuşi să suplinească măcar temporar, pe perioade limitate, rupturile care pot să apară în funcţionarea acestor lanţuri globale de aprovizionare. Cum s-ar putea face însă acest lucru? În mod clar prin dezvoltarea producţiei de primă necesitate la nivel naţional sau regional şi menţinerea de depozite aprovizionate cu produse esenţiale neperisabile, care pot să funcţioneze ca „buffer” pentru a fi utilizate în momente de criză. De asemenea, este necesară dezvoltarea capacităţii de a reacţiona şi de a menţine activitatea economică în cazul unor evenimente globale aparent neaşteptate care produc stres social şi economic.
Este necesar pe viitor, ţinând cont de provocările digitalizării şi ale schimbării climatice, să avem iniţiative care să permită protejarea locurilor de muncă şi reducerea decalajelor de dezvoltare.
Digitalizarea şi stabilitatea economică
Avansul digitalizării aduce deopotrivă avantaje şi vulnerabilităţi pentru economie în ansamblul său. Principalele riscuri sunt legate de creşterea dependenţei activităţilor economice de funcţionarea adecvată a infrastructurilor de comunicaţii şi de transfer de date. Riscul cibernetic devine unul dintre cele mai importante, aşa cum vom vedea în continuare.
Dar acestea nu sunt singurele vulnerabilităţi relevante. În sectorul financiar de pildă, digitalizarea creează premisele pentru îmbunătăţirea accesului la servicii şi pentru creşterea gradului de intermediere, ceea ce ar putea duce la ameliorarea inegalităţilor sociale. Totuşi, dezvoltarea accelerată a pieţelor activelor digitale (dintre care cele mai populare sunt aşa-numitele criptomonede) deja pune în alertă autorităţile de reglementare financiară pentru că prezintă riscuri importante la adresa stabilităţii financiare. Fluxurile de monedă fiduciară care circulă între pieţele financiare clasice şi cele ale criptoactivelor se situează deja la nivelul a miliarde de dolari zilnic, iar valoarea de piaţă însumată a celor mai populare criptoactive a depăşit în prezent 2,6 trilioane de dolari. Totodată, segmentul aşa-numitelor monede stabile şi cel al fondurilor ce investesc în criptoactive (multe dintre ele deja tranzacţionate la bursă) dau naştere, prin modul lor specific de funcţionare, unor interconexiuni complexe şi semnificative, comparabile ca dimensiune cu pieţele activelor financiare clasice. Vedem aşadar că deja sunt confirmate două dintre caracteristicile importante ce definesc o zonă de risc sistemic global: dimensiunea ridicată şi gradul complex de interconectare.
Din acest motiv, este absolut necesar un efort de reglementare a pieţelor de active financiare digitale, similar celui care a transformat şi consolidat sistemul financiar clasic, după criza globală declanşată în anul 2007. Astfel, în criza pandemică, sistemul financiar a fost una dintre componentele cele mai reziliente (de până acum) ale economiei şi a putut contribui la efortul de diminuare a efectelor negative ale şocului global generat de SARS-COV-2.
Digitalizarea este relevantă pentru toate politicile macro-financiare, inclusiv din perspectiva politicii monetare. Conform unei lucrări de cercetare publicate recent de Banca Centrală Europeană (BCE), digitalizarea poate fi privită ca un şoc major al ofertei/tehnologiei afectând agregatele macroeconomice importante pentru politica monetară, cum ar fi producţia, productivitatea, investiţiile, ocuparea forţei de muncă şi preţurile (Anderton et al., 2020). Concluziile autorilor sunt deosebit de relevante pentru înţelegerea impactului digitalizării asupra stabilităţii economice şi arată că: (i) există o eterogenitate semnificativă între ţările UE în ceea ce priveşte adoptarea tehnologiilor digitale, iar majoritatea acestora rămân în urma concurenţilor la nivel global, în special din Statele Unite; (ii) digitalizarea creşte productivitatea şi scade preţurile, în mod similar cu alte şocuri de aprovizionare/tehnologie; (iii) aceasta are implicaţii pentru politica monetară şi transmiterea acesteia; şi (iv) este posibil ca politicile structurale şi de altă natură să fie adaptate pentru ca zona euro şi ţările UE să profite pe deplin de potenţialele câştiguri din digitalizare, menţinând în acelaşi timp efortul de incluziune.
Totodată, raportul publicat chiar luna trecută al grupului de lucru pentru analiza digitalizării, condus de Robert Anderton (BCE) şi Gilbert Cette (Banque de France), format în cadrul mai larg al efortului de revizuire a strategiei politicii monetare a BCE, detaliază o serie de efecte ale digitalizării asupra preţurilor din economie şi implicit asupra inflaţiei. Raportul arată că digitalizarea în creştere a făcut ca măsurarea preţurilor să fie mai dificilă, din cauza, printre altele, a schimbărilor mai rapide ale produselor şi calităţii acestora, dar şi a noilor modalităţi de stabilire a preţurilor (de exemplu preţuri dinamice sau personalizate). Dintre multele concluzii foarte utile ale raportului privind efectele profunde ale digitalizării asupra mecanismelor economiei, mai reţinem că faptul că în ultimele două decenii, potrivit estimărilor autorilor, contribuţia scăderii preţurilor produselor din tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor (TIC) la dinamica inflaţiei din zona euro s-a ridicat la aproximativ minus 0,15 puncte procentuale pe an (ceea ce este relevant, având în vedere că în aceeaşi perioadă inflaţia anuală IAPC a fost în medie de 1,7%). În ceea ce priveşte efectele prin canale indirecte, cum ar fi comportamentul firmelor de stabilire a preţurilor, puterea de piaţă şi concentrarea, precum şi productivitatea şi costurile marginale ale acestora, dovezile empirice analizate de autorii raportului sugerează că creşterea comerţului electronic poate avea un mic efect descendent. Având în vedere că digitalizarea afectează mediul în care funcţionează politica monetară, aceştia sugerează că, în viitor, digitalizarea şi impactul acesteia ar trebui să fie analizate în profunzime de către băncile centrale.
Aşa cum se arată în ambele studii citate mai sus, digitalizarea poate afecta în mod semnificativ incidenţa şocurilor şi transmiterea acestora, prin impactul său asupra variabilelor-cheie - cum ar fi productivitatea, producţia potenţială şi inflaţia. Acest lucru se adaugă la incertitudinea cu care se confruntă factorii de decizie privind politicile economice.
În România, deoarece ne confruntăm cu dezechilibre macroeconomice structurale importante şi recent cu o inflaţie în creştere semnificativă, includerea în mixul de politici a obiectivului de accelerare a digitalizării economiei ar putea facilita ameliorarea acestor vulnerabilităţi, printr-o implementare echilibrată şi care să conţină mecanisme de reglementare pentru gestionarea adecvată a riscurilor aferente.
Spre ce ne îndreptăm?
Peisajul digital global continuă să evolueze rapid, dinamică ce a fost accelerată de criza pandemică ale cărei efecte au condus la creşterea cererii de platforme digitale, software, hardware şi de servicii. În mijlocul acestor schimbări, trebuie să continuăm să acordăm prioritate dezvoltării şi aplicării eficiente a tehnologiilor digitale în sectoarele economice, deopotrivă în domeniul public şi privat. Pe măsură ce lanţurile globale de aprovizionare continuă să se transforme, iar serviciile şi interacţiunile dintre actorii de pe partea cererii şi a ofertei se deplasează foarte mult în mediul online, se va pune un accent mai mare pe consolidarea asigurării aprovizionării şi a încurajării producţiei locale pentru bunuri precum produse alimentare, medicamente şi componente tehnologice.
Pandemia a arătat faptul că obiceiurile de consum se pot schimba rapid. Un exemplu este consumul de Internet. Conform estimărilor specialiştilor, comenzile on-line, combinate cu o dependenţă crescută de servicii digitale, atât pentru divertisment, cât şi pentru atribuţii legate de locul de muncă, au dus la o creştere de 20% a utilizării totale a internetului.
În opinia mea, pentru ca o parte dintre soluţiile necesare în cazul ţării noastre să se realizeze ar trebui să creştem valoarea investiţiilor în programe de cercetare strategică în domenii specifice mediului digital, pentru a construi tehnologii de bază care să fie apoi dezvoltate de mediul privat, sprijinind astfel creşterea economiei. Investiţiile în cercetare realizate de sectorul public trebuie aşadar să vizeze prioritar îmbunătăţirea capacităţilor digitale de bază în domeniile tehnologice noi, şi anume:
1. Inteligenţa artificială (AI), care este considerată una dintre cele mai importante tehnologii ale secolului acestuia, existând o concurenţă globală acerbă pentru cele mai bune capabilităţi AI, atât în sectorul public, cât şi în cel privat.
2. Securitatea cibernetică, deoarece riscul cibernetic se plasează printre primele zece riscuri în următorul deceniu, conform Raportului privind riscul global elaborat de Forumul Economic Mondial (2020). Abilitatea noastră de a consolida şi dezvolta capacităţile de securitate cibernetică va deveni şi mai importantă, pe măsură ce ameninţările şi provocările cibernetice cresc în complexitate. Trebuie să dezvoltăm capacităţile locale de securitate cibernetică pentru sisteme software de încredere, sisteme mobile şi cloud, precum şi pentru securizarea infrastructurii critice. Încrederea şi siguranţa digitală vor deveni din ce în ce mai valoroase pe măsură ce afacerile şi interacţiunile sociale continuă să migreze din ce în ce mai mult în spaţiul digital. Tehnologiile de încredere şi protecţia acestora vor fi un factor cheie pentru a facilita acest lucru (de exemplu tehnologia blockchain ar putea fi implementată pentru a certifica provenienţa produselor alimentare).
3. Calcul cuantic fructifică proprietăţile fizicii cuantice pentru stocarea de informaţii sub formă de biţi cuantici sau qubiţi. Se aşteaptă de la computerele cuantice să ofere îmbunătăţiri semnificative ale vitezei de calcul faţă de computerele clasice în rezolvarea problemelor de optimizare, care joacă un rol cheie în numeroase sectoare economice şi să reducă consumul de energie.
4. Comunicaţiile 5G (şi nu numai) sunt recunoscute la nivel global drept următorul mare salt în comunicaţiile fără fir. Capacitatea potenţială de viteză şi lăţime de bandă a 5G poate permite aplicaţii digitale care schimbă paradigma, cum ar fi vehicule autonome, telemedicină şi fabrici inteligente. Raportul Forumului Economic Mondial (2020) estimează că până în 2035, vor fi generate 22,3 milioane de locuri de muncă numai în lanţul valoric global 5G.
Deşi există ideea că progresul economic se realizează aproape exclusiv printr-un efort al firmelor private, totuşi, în unele cazuri, istoria ne-a arătat că statul se poate comporta uneori mai antreprenorial decât credem. Economistul Marianna Mazzucato a scos la iveală acest lucru atunci când a analizat dezvoltarea produsului iPhone-ului sau a motorului de căutare Google. Ambele produse realizate de companii private au beneficiat de contribuţia statului în dezvoltarea unor inovaţii tehnologice de bază. In cazul iPhone, multe dintre tehnologii (precum GPS, ecranul tactil şi algoritmii ce stau la baza asistentului virtual Siri) au fost iniţial finanţate de guvernul SUA. La fel în cazul motorului de căutare Google, crearea algoritmului a fost finanţată de National Science Foundation. Şi, desigur, există Internetul, o altă tehnologie finanţată de guvern, care sprijină funcţionarea ambelor produse.
Potrivit International Data Corporation, până în 2022, 70% dintre organizaţii vor folosi tehnologii digitale pentru a-şi transforma procesele de afaceri şi pentru a îmbunătăţi experienţa clienţilor, productivitatea şi rezilienţa, în vederea dezvoltării durabile.
Viitorul va aduce provocări privind adaptarea la ecosistemul digital în care oportunităţile de dezvoltare vor fi imense, dar în acelaşi timp vom avea de înfruntat şi noile riscuri asociate acestora.
Trebuie să fim înţelepţi şi flexibili şi să reflectăm la un vechi proverb chinezesc ”cînd bate vântul schimbării, unii oameni construiesc ziduri, alţii construiesc mori de vânt”.
