Bănci și Asigurări

Libra Internet Bank adaugă în portofoliu o soluţie digitală pentru comercianţi, prin care telefonul mobil devine terminal de plată

Libra Internet Bank adaugă în portofoliu o soluţie...

Autor: Cristina Bellu

07.03.2023, 10:32 276

Libra Internet Bank a introdus în portofoliu aplicaţia „Libra mPOS“, prin care comercianţii pot înlocui POS-ul clasic cu dispozitive mobile Android, soluţia reprezentând o metodă sigură şi flexibilă de acceptare la plată a cardurilor bancare contactless şi a device-urilor dotate cu tehnologia NFC, care utilizează metode alternative de plată (telefon, smartwatch). 

„Construită în jurul nevoii de siguranţă, accesibilitate şi uşurinţă în utilizare, noua aplicaţie reprezintă soluţia ideală pentru toţi comercianţii care activează în domenii unde viteza şi mobilitatea sunt indispensabile“, spune Emil Bituleanu, director general al Libra Internet Bank. 

Aplicaţia este disponibilă în Google Play şi poate fi instalată pe telefonul mobil sau pe tabletă, de unde poate fi accesată cu ajutorul datelor de autentificare furnizate de Libra Internet Bank, în baza unui contract semnat în prealabil. Toate tranzacţiile derulate prin „Libra mPOS“ sunt securizate şi pot fi urmărite cu uşurinţă, direct din aplicaţie, spun oficialii băncii. 

Libra Internet Bank, membră a grupului american de investiţii New Century Holdings, este specializată în finanţarea unor domenii precum profesiile liberale, dezvoltatorii imobiliari şi agrobusiness. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO