• Leu / EUR4.7607
  • Leu / GBP5.4399
  • Leu / USD4.2653
Bănci și Asigurări

Lovitură dură pentru piaţa românească de criptomonede din partea BNR: ”Banca Naţională descurajează orice fel de implicare a instituţiilor de credit în legătură cu monedele virtuale”

 Lovitură dură pentru piaţa românească de criptomonede din partea BNR: ”Banca Naţională descurajează orice fel de implicare a instituţiilor de credit în legătură cu monedele virtuale”

Autor: Roxana Rosu

6 feb 2018 11291

Banca Naţională a României a anunţat astăzi că descurajează orice fel de implicare a instituţiilor de credit în legătură cu monedele virtuale, inclusiv din perspectiva furnizării de servicii pentru entităţile care oferă servicii de investiţii sau de tranzacţionare a acestor monede.

Banca Centrală îşi întăreşte astfel poziţia exprimată prin comunicatul emis în martie 2015, când atrăgea atenţia asupra riscului ridicat de pierdere a sumelor investite în astfel de monede.

ZF Live. Valentin Socaci, CEO al CryptoCoin Pro: Peste 5.000 de oameni şi-au deschis conturi în România şi au efectuat 7.000 de tranzacţii cu criptomonede cuprinse între 50 şi 200 de euro din octombrie 2017

BNR semnalează o creştere a interesului populaţiei faţă de monedele virtuale, în special Bitcoin, atât din perspectiva deţinerii şi tranzacţionării acestora, cât şi ca afacere. Pe fondul lipsei reglementărilor şi a lipsei supravegherii schemelor de monede virtuale, la nivel global, precum şi a diversificării acestora, s-au amplificat riscurile financiare şi reputaţionale la nivelul deţinătorilor.

Totodată, având în vedere creşterea exponenţială din ultima perioadă a preţului majorităţii monedelor virtuale şi a fluctuaţiilor foarte mari înregistrate de acestea pe perioade foarte scurte, Banca Naţională a României clasifică monedele virtuale, cum ar fi Bitcon, drept active  speculative, extrem de volatile şi riscante.

BNR spune că va continua să monitorizeze evoluţia schemelor de monede virtuale din perspectiva manifestării unor potenţiale riscuri asupra sistemului financiar, cu menţiunea că, în prezent, datorită volumelor foarte mici, aceste scheme nu reprezintă o ameninţare la adresa stabilităţii financiare din Rom ânia.

Potrivit informaţiilor Ziarului Financiar, BNR nu a transmis băncilor comerciale vreo circulară cu acest subiect, fiind vorba de o recomandare verbală.

În ultima perioadă situaţia platformelor care intermediază tranzacţii cu criptomonede pe piaţa locală a devenit din ce în ce mai complicată în condiţiile în care tot mai multe bănci refuză să mai ţină conturi pentru astfel de platforme. Mai mult, există şi situaţii în care unele bănci au refuzat să facă plăţi din conturile clienţilor lor către conturile platformelor dacă era indicat ca scop al plăţii achiziţia de criptomonede, afirmă surse din ecosistemul local al tranzacţiilor cu monede digitale.

 

 

Principalele valute BNR - luni, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7607
Diferență: 0
Ieri: 4.7607
Azi: 4.2653
Diferență: 0
Ieri: 4.2653
Azi: 5.4399
Diferență: 0
Ieri: 5.4399
Azi: 4.2267
Diferență: 0
Ieri: 4.2267