Bănci și Asigurări

Mihaela Stroia îl înlocuieşte pe Valentin Coroiu în funcţia de CEO al Uniqa Asigurări de Viaţă

Mihaela Stroia îl înlocuieşte pe Valentin Coroiu în funcţia de CEO al Uniqa Asigurări de Viaţă

Mihaela Stroia, noul CEO al Uniqa Asigurări de Viaţă, are o experienţă de peste 20 de ani în domeniul serviciilor financiare, dintre care cinci ani alături de echipa Uniqa.

Autor: Mircea Nica

04.06.2021, 13:00 129

♦ Mihaela Stroia, Uniqa Asigurări de Viaţă: Preiau această funcţie cu toată responsabilitatea, într-o etapă nouă a evoluţiei Uniqa, marcată atât de transformările de la nivelul companiei, cât şi de provocările contextului actual, în care oamenii sunt tot mai conştienţi de rolul şi relevanţa protecţiei prin asigurare.

Mihaela Stroia preia funcţia de CEO al Uniqa Asigurări de Viaţă de la fostul director Valentin Coroiu după ce în urmă cu două zile a primit avizul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), potrivit informaţiilor transmise de reprezentanţii companiei.

„Preiau această funcţie cu toată responsabilitatea, într-o etapă nouă a evoluţiei Uniqa, marcată atât de transformările de la nivelul companiei, cât şi de provocările contextului actual, în care oamenii sunt tot mai conştienţi de rolul şi relevanţa protecţiei prin asigurare“, a transmis Mihaela Stroia, noul CEO al Uniqa Asigurări de Viaţă.

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO