Bănci și Asigurări

Ministerul de Finanţe a atras joi de la bănci 1,16 mld.lei, dublu faţă de nivelul programat, într-o emisiune de obligaţiuni cu dobânda de 4,17% pe an

Ministerul de Finanţe a atras joi de la bănci 1,16 mld.lei, dublu faţă de nivelul programat, într-o emisiune de obligaţiuni cu dobânda de 4,17% pe an

Autor: Roxana Rosu

06.02.2020, 15:46 189

Ministerul de Finanţe a atras joi de la bănci 1,16 miliarde lei într-o emisiune de obligaţiuni cu valoarea iniţială de 500 milioane lei, scadentă în 2029, la o dobândă de 4,17% pe an. 

La licitaţie au participat şapte dealeri primari.

Volumul total al cererii a fost de 2,28 mld. lei, de peste 4 ori mai mare faţă de nivelul programat, din care ofertele competitive au totalizat 2,25 mld. lei. 

Rata cuponului a fost de 5%, iar randamentul până la maturitate aferent preţului acceptat a fost de 4,17%.

Din valoarea nominală adjudecată de 1,16 mld. lei, suma oferita de bănci în nume şi cont propriu s-a ridicat la 1,13 miliarde lei, iar ofertele necompetitive au totalizat 23,3 mil. lei.

Ministerul de Finanţe a programat în februarie licitaţii pe piaţa internă în volum de 5 miliarde lei, din care 300 milioane lei prin certificate pe 12 luni, cu 16.3% sub nivelul realizat în ianuarie.

AFACERI DE LA ZERO