Bănci și Asigurări

Ministerul de Finanţe vrea să atragă de pe piaţa internă 4 miliarde lei în luna aprilie, prin licitaţii de titluri de stat

Ministerul de Finanţe vrea să atragă de pe piaţa...

Autor: Roxana Rosu

02.04.2020, 09:51 3457

Ministerul de Finanţe vrea să atragă de pe piaţa internă 4 miliarde lei în luna aprilie, prin licitaţii de titluri de stat, după ce a împrumutat 4,4 miliarde lei în cursul lunii martie.

Din suma programată pentru aprilie, 500 milioane lei reprezintă certificate de trezorerie scadente la 12 luni.

Ratele de dobândă au avut un trend ascendent în ultima perioadă, ajungând săptămâna trecută la 5,29% la titlurile scadente la 10 ani.

La licitaţiile organizate de minister participă de obicei şapte dealeri primari, dar în martie au fost şedinţe în care au fost prezenţi doar 2-3 dintre aceştia. 

Consiliul de administraţie al BNR a decis în martie, în cadrul unei şedinţe de politică monetară de urgenţă, că va cumpăra în premieră „titluri de stat în lei de pe piaţa secundară în vederea consolidării lichidităţii struc­turale din sistemul bancar care să con­tribuie la finanţarea în bune condiţii a econo­miei reale şi a sectorului public.“ BNR nu a oferit informaţii suplimentare legat de plafonul/nivelul estimativ al achizi­ţiilor, momentul când ar putea să înceapă ban­ca centrală astfel de operaţiuni sau frec­venţa acestor operaţiuni.

Ministerul de Finanţe estima la începutul acestui an că necesarul brut de finanţare la nivel guvernamental va fi de cca 86,9 miliarde lei, determinat de un nivel previzionat al deficitului bugetar, de 3,6% din PIB (cca 40,6 miliarde lei), precum şi de volumul datoriei de refinanţat în anul 2020, în sumă de cca 46,3 miliarde lei.  

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO