• Leu / EUR4.8922
  • Leu / GBP5.5612
  • Leu / USD4.4928
Bănci și Asigurări

Moody's: România a avut cel mai mic pachet de sprijin pentru combaterea efectelor pandemiei, de doar 4% din PIB în 2020

Autor: Roxana Rosu

25.01.2021, 09:43 551

România a avut cel mai redus pachet de sprijin pentru combaterea efectelor pandemiei asupra economiei din Europa Centrală şi de Est, guvernul alocând fonduri şi garanţii de circa 4% din PIB, arată o analiză realizată de agenţia de rating Moody’s.

Pe locurile următoare se află Bulgaria şi Croaţia, cu 7-8%, şi Slovenia şi Slovacia cu aproape 10%. Pachetele de sprijin acordate de guvernele din Ungaria şi Polonia au avut ponderi de 10-12% din PIB, cel mai mare procent fiind în Cehia, de peste 20%.

Potrivit Moody’s, jumătate din fonduri au reprezentat măsuri directe, precum şi amânări sau scutiri de taxe, iar restul garanţii guvernamentale.

”Ne aşteptăm ca măsurile de sprijin guvernamental să continue şi în 2021. Totuşi, guvernele trebuie să echilibreze nevoia de susţinere a economiei cu presiunea de a redresa cheltuielile publice şi să permită schimbări structurale în acele sectoare care ar putea fi afectate permanent de criză”, se arată în analiză.

Pandemia şi măsurile luate pentru combaterea ei au avut efecte dure asupra economiei din regiune, care s-a contractat cu 5,1% în 2020. Gravitatea situaţiei este diferită de la ţară la ţară, cu scăderi ale PIB-ului sub 4% în Polonia şi Bulgaria până la 8% sau chiar mai mult în Cehia şi Croaţia.

Totuşi, chiar dacă pandemia va impacta în continuare activitatea economică, mai ales în T1 2021, Moody’s estimează că economiile din zonă vor avea creşteri puternice în acest an, susţinute mai ales de revenirea consumului şi cererea externă.

Există însă şi riscuri, legate de caracterul imprevizibil al pandemiei, posibilele  incertitudini de pe scena politică şi dependenţa de exporturi a ţărilor din Europa Centrală şi de Est.

În schimb, agenţia de rating este optimistă cu privire la evoluţia sectorului bancar, apreciind că băncile din regiune sunt rezistente la impactul economic al pandemiei.

 
AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - vineri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.8922
Diferență: 0,131
Ieri: 4.8858
Azi: 4.4928
Diferență: 0,279
Ieri: 4.4803
Azi: 5.5612
Diferență: 0,1657
Ieri: 5.5520
Azi: 4.8793
Diferență: 0,0123
Ieri: 4.8787