Bănci și Asigurări

Nou şef la Generali România, asiguratorul rezultat din fuziunea dintre Ardaf şi Generali

Autor: Adrian Dumitrache

05.09.2011, 11:34 1082

Generali România, societate formată în urma fuziunii prin absorbţie dintre Generali Asigurări şi Ardaf (ARDF), va fi condusă de Adrian Marian, fostul director general adjunct al Generali Asigurări.

Până în prezent, Generali Asigurări a fost condusă de Maria Kovarova, care rămâne în Consiliul de Supraveghere al noii companii de asigurare, iar Ardaf de Uma Stanislav.

"Pe termen scurt, ne propunem eficientizarea produselor interne, în vederea îmbunătăţirii serviciilor oferite, urmârind totodată relansarea vânzărilor şi retenţia clienţilor. Pe termen mediu, vizăm asigurarea unor baze solide pentru o dezvoltare sigură, constantă şi profitabilă", a declarat, într-o conferinţă de presă, directorul general al Generali România, Adrian Marian.

El a adăugat că noua societate de asigurări va cheltui trei milioane de euro pentru promovarea fuziunii.

Kovarova a arătat că procesul de fuziune va dura un an.

La finele lunii august, acţionarii Ardaf şi Generali Asigurări au aprobat fuziunea celor două companii, denumirea primului asigurător, care va fi societatea absorbantă, urmând să fie schimbată în Generali România după încheierea procesului.

"Adunarea generală extraordinară a acţionarilor aprobă cu 99,9% din voturi (...) fuziunea prin absorbţie dintre Generali Asigurări, în calitate de societate absorbită, şi Ardaf , în calitate de societate absorbantă, în condiţiile prevăzute în proiectul de fuziune datat 31 martie 2011 (...), precum şi implementarea proiectului de fuziune menţionat. (...) Denumirea Ardaf se va schimba în Generali România Asigurare Reasigurare", se arata într-un document publicat pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti în 25 august.

O decizie similară a fost adoptată şi de acţionari Generali România.

"Acţionarii Generali şi Ardaf, precum şi autoritatea de reglementare a pieţei de asigurare din România, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, au aprobat fuziunea celor două companii, începând cu 1 septembrie 2011", se arata într-un comunicat Generali din 25 august remis agenţiei MEDIAFAX.

Potrivit proiectului de fuziune, operaţiunea urmăreşte în principal consolidarea poziţiei grupului italian Generali în România.

"Generali România ţinteşte să devină societatea de referinţă pentru întreaga gamă de produse de asigurare, atât pentru clienţii români persoane fizice cât şi pentru persoane juridice, devenind noul deţinător al poziţiei a 5-a în topul asigurătorilor din România pe baza primelor din 2010 şi va exercita o influenţă sporită asupra pieţei. În conformitate cu decizia de a continua folosirea ambelor mărci, vor fi menţinute şi reţelele de vânzare ale celor două societăţi", se arată în proiectul de fuziune publicat în Monitorul Oficial.

În 2010, primele subscrise de cele două societăţi au însumat 657,05 milioane de lei, de la 834,05 milioane de lei în urmă cu un an, din care Generali Asigurări a contribuit cu 439,91 milioane de lei.

Raportat la primele subscrise la nivelul pieţei de asigurări generali şi de viaţă, cele două societăţi au avut o cotă de piaţă cumulată de 9,4% în 2009, care a coborât la 7,9% în cursul anului 2010.

Primii patru asigurători locali sunt Astra, Allianz-Ţiriac, Omniasig şi Groupama, potrivit datelor din raportul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor aferent anului 2010.

La finele primului semestru din acest an, Generali România ocupa locul 7 în ierarhia asigurătorilor locali după nivelul primelor subscrise din asigurări generale şi de viaţă, potrivit datelor prezentate de reprezentanţii companiei.

"Fuziunea va permite o utilizare optimă a punctelor forte ale celor două societăţi: excelenţă organizatorică şi operaţională pentru Generali şi acoperirea reţelei de distribuţie pentru Ardaf, având ca rezultat final o îmbunătăţire semnificativă a calităţii serviciilor furnizate către clienţi - care nu va trece neobservată pe piaţă", se arată în documentul de fuziune.

În urma fuziunii, structura de management se va simplica, iar dezvoltarea proceselor de management al riscurilor se va accelera, atât prin diversificarea riscurilor (riscurile de asigurare dar şi riscurile asociate portofoliului de investiţii) cât şi prin atingerea unei mase critice, se spune proiectul de fuziune.

Ca parte a procesului de fuziune, Ardaf va emite 883,23 milioane acţiuni cu valoare nominală de 0,1 lei fiecare, care vor fi atribuite acţionarilor Generali. În consecinţă, capitalul social al Ardaf se va majora cu 88,3 milioane de lei, la 133,09 milioane de lei.

"Numărul noilor acţiuni care urmează a fi emise de Ardaf a fost calculat prin rotunjirea în plus a numărului de acţiuni rezultat prin aplicarea raportului de schimb la numărul de acţiuni Generali deţinut de către fiecare dintre acţionarii Generali. Noile acţiuni Ardaf vor fi listate, împreună cu acţiunile existente ale companiei aflate în circulaţie", se precizează în document.

Raportul de schimb a fost determinat ca 0,6823 acţiuni Ardaf pentru fiecare acţiune Generali.

Structura viitoarei societăţi care va rezulta în urma fuziunii Ardaf cu Generali va include Generali Holding Vienna AG - 55,6104%, Iberian Structured Investment I BV - 20,7564%, Generali PPF Holding BV, ORG Unit Prague CZE - 12,8804% şi Astra - 10,6375%, alături de mai multe unităţi ale cooperaţiei de consum, persoane fizice şi juridice - 0,1154%.

Capitalul social al Generali România va fi de 133,09 milioane de lei.

În iunie, Generali Holding Vienna a achiziţionat de la Astra 16,03% din capitalul social Generali Asigurări. Valoarea tranzacţiei a fost estimată de surse din piaţă la 24 milioane de euro.

Ardaf şi-a început activitatea în anul 1992 şi este controlată indirect de Generali PPF Holding, care a intrat în acţionariatul asigurătorului român în iunie 2008, când a preluat de la PPF Alpha Limited 72,75% din acţiuni, pe care compania le controla prin intermediul Iberian Structured Investments (Olanda).

Cele mai recente date de la Depozitarul Central arată că Iberian Structured a ajuns la o cotă de 61,71%, iar Generali PPF Holding (Olanda) deţine un pachet de acţiuni reprezentând 38,29%.

Generali PPF Holding a fost înfiinţat în iulie 2007, prin unificarea operaţiunilor în Europa Centrală şi de Est ale Generali (Italia) şi PPF Investment (Cehia).

Generali deţine 51% din Generali PPF Holding.

Înfiinţată în 1993, Generali România are un capital social de 129,45 milioane de lei şi este parte a grupului italian Generali, unul dintre cele mai vechi grupuri de asigurări din lume. Societatea este controlată de Generali Holding Vienna - 83,8%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO