Alături de cele 12.000 – 15.000 de IMM-uri bancabile, mai este un grup de afaceri mici şi mijlocii care nici măcar nu îşi permit să se numească IMM-uri. Pentru că ele nu îşi găsesc locul în această mare categorie care a rămas îngheţată din punctul de vedere al băncilor şi al instituţiilor financiare de stat sau private.
Oare pentru cine sunt acceleratoarele pe care chiar şi unele bănci le finanţează, ţinând uşa închisă totuşi, sau în cel mai bun caz întredeschisă, pentru ca aerul modern sa intre, dar nici un leu să nu iasă cumva înspre acest ecosistem? Pentru cine sunt evenimentele de pitch-uri la care se strâng mulţi simpatizanţi, puţini fiind însă aceia care se aventurează să rişte alături de echipele de fondatori?
În toată această încordare între victimele crizei şi autorităţile publice, nimeni nu îşi aminteşte de ecosistemul startup. Să se descurce! Ăştia cu barbă şi cu ochelari coloraţi vor ştii să pivoteze, vor şti să îşi adapteze modelele de business în aşa fel încât să fenteze criza. Ei s-au descurcat mereu singuri. Oare aşa să fie?
Oare nu există companii care împletesc operaţiunile cu tehnologia şi care suferă cel puţin în aceeaşi măsură ca şi cele 14.000 de IMM-uri? Oare nu ar putea să beneficieze şi ei de un ajutor din partea statului aşa cu UK au iniţiat un fond de 1.3 miliarde de lire sterline?
Dacă nu se încadrează în criteriile de eligibilitate ale băncilor, nu merită să fie ajutaţi pentru ca potenţialul lor recunoscut cu ipocrizie de toată lumea să nu rămână un vis frumos? Dacă ecosistemul startup va tăcea şi de această dată, ruşinat că există şi că dă bătăi de cap utilizatorilor care trebuie să îşi schimbe obiceiurile de consum, este posibil ca după criză să adunăm resturile unui fost proiect de ecosistem. Un aşa-zis ecosistem care ar trebui să conţină propriile surse de finanţare adaptate condiţiilor în care activează.
Un ecosistem care ar trebui să fie sprijinit în condiţii normale prin existenţa unor fonduri de risc deţinute de autorităţi regionale sau naţionale, care să completeze existenţa firavă la nivel naţional a fondurilor private de venture capital, care fără vreo susţinere de orice fel, se zbat să finanţeze acele startup-uri care reuşesc să se comporte profesionist din punct de vedere al business-ului sau au la bază o idee atât de inovatoare încât toţi acei câţiva finanţatori sunt dispuşi să îi ajute. Acum însă, nu este timp de frustrări.
Trebuie să salvăm tot ce mai poate fi salvat. Să spunem startup-urilor pe nume şi să le tratăm aşa cum merită: cu consideraţie şi cu grijă, pentru ce se poate dovedi a fi viitorul sau lipsa de viitor economic a acestei naţiuni, pentru o categorie de afaceri care încă nu se încadrează în cele care merită susţinerea statului pe timp de criză. Este cineva care să audă strigătul tăcut al startup-urilor suferinde?
