Bănci și Asigurări

Pârvu, Piraeus Bank: Pentru retroactivitatea dării în plată trebuie să vorbim de împărţirea riscului

Pârvu, Piraeus Bank: Pentru retroactivitatea dării în plată trebuie să vorbim de împărţirea riscului

Autor: Raluca Ghinea

10.03.2016, 11:04 624

"Dacă vrem să discutăm de retroactivitatea legii, trebuie să vorbim şi de împărţirea riscului. Dacă nu era criză şi preţurile la imobiliare creşteau, câştigul al cui era? Nu era împărţit. Dar aşa a fost criză, iar riscul trebuie împărţit. Bineînţeles că pierderea trebuie plătită de cineva", a declarat Pârvu joi, într-o conferinţă pe tema relaţiei cu consumatorul de servicii financiare.

El a arătat că băncile vor aplica ajustări pentru acoperirea pierderilor, în primul rând prin reducerea costurilor, care vor afecta deponenţii, întrucât bonificaţia pentru aceştia se va reduce considerabil.

"Atât timp cât nu vom mai putea acorda credite în acelaşi ritm, (...) pentru a putea acoperi pierderile din creditele care nu sunt rambursate se vor reduce remunerările la depozite. Partea cea mare a clienţilor, pentru că la depozite avem cei mai mulţi clienţi, va suferi. Totodată, va suferi şi bugetul statului, întrucât băncile nu vor mai avea profit şi nu vor mai plăti impozit", a adăugat Pârvu.

Şeful Piraeus, care este totodată membru în Consiliul Director al Asociaţiei Românie a Băncilor (ARB), apreciază că cei care doresc să contracteze un credit pe viitor trebuie să fie pe deplin conştient că împrumutul are "viaţă lungă".

"În primele zile după ce iei un credit poate simţi un confort, însă pe parcurs se transformă într-un disconfort", spune Pârvu.

El a admis că băncile trebuie să comunice mai mult cu clienţii, pentru a se risipi lipsa de încredere care a apărut odată cu criza financiară şi problemele generate de aceasta.

Senatorii au adoptat, cu unanimitate de voturi, legea dării în plată, după ce a fost trimisă de preşedinte înapoi pentru reexaminare. Senatul este prima Cameră sesizată, dar decizia finală aparţine Camerei Deputaţilor.

Membrii Senatului au decis ca programul Prima Casă să rămână sub incidenţa legii, dar au admis totodată propunerea BNR privind introducerea unui plafon maxim al creditului de 150.000 de euro pentru imobilele cu destinaţie de locuinţă, care vor fi luate în calcul la aplicarea legii.

Comedymall Delir cu Dănuţa
AFACERI DE LA ZERO