Bănci și Asigurări

Poliţele agricole au adâncit la 64 mil. lei pierderea Gothaer

Poliţele agricole au adâncit la 64 mil. lei pierderea...

Autor: Anelis Baciu

08.07.2015, 00:05 401
Poliţele de asigurări agricole au avut cea mai mare pondere în despăgubirilor de 63 milioane de lei achitate anul trecut de Gothaer şi care au reprezentat trei sferturi din totalul primelor subscrise de asigurător. Compania a avut anul trecut o pierdere de 46 mil. lei, a treia cea mai mare din piaţă.
 
Oficialii asigurătorului spun că pierderea de anul trecut fusese bugetată având în vedere investiţiile planificate pentru dezvoltarea afacerilor. Asigurătorul se află într-o fază de expansiune a businessului după ce în urmă cu trei ani a fost preluat de grupul german Gothaer. Şi rata mare a daunelor comparativ cu nivelul subscrierilor a contribuit însă la această pierdere.
 
„O bună parte a despăgubirilor plătite a fost generată de producerea unor evenimente naturale deosebite, afectând în special linia de asigurări agricole”, au spus reprezentanţii asigurătorului, fără a preciza însă valoarea plăţilor în contul poliţelor agricole.
 
Segmentul agricol este perceput de mulţi asigurători ca o nişă bună pentru dezvoltarea afacerilor. De exemplu, Anca Băbăneaţa, CEO al Gothaer, declara într-un interviu pentru ZF la începutul anului că vede potenţial de creştere pe asigurări agricole. Aproximativ 12% din subscrierile asigurătorului vin din acest segment.
 
Gothaer a subscris prime de 84 milioane de lei anul trecut, în creştere cu 26% şi afirmă că a încheiat peste 94.000 de contracte de asigurare noi în 2014. Cea mai mare parte a businessului, circa două treimi, este generată de vânzările de asigurări corporate.
 
Poliţele agricole sunt însă destul de riscante, fiind influenţate de condiţiile meteorologice. Practic, ele sunt profitabile cât nu se produc fenomene naturale importante care să afecteze culturile. Şi Asirom s-a confruntat anul trecut cu daune mari pe acest segment, iar asigurătorul a motivat pierderea din 2014 tocmai prin despăgubirile mari achitate pe acest segment.