Bănci și Asigurări

Renaşterea euro este efectul unui acord UE care a schimbat totul

Renaşterea euro este efectul unui acord UE care a schimbat totul

Autor: Catalina Apostoiu

12.08.2020, 00:05 1452

♦ Există semne că zona euro a reuşit să rupă legătura dintre redeschiderea economiei şi reluarea creşterii îmbolnăvirilor.

Soarta euro a cunoscut o schimbare seismică, scrie Bloomberg.

Optimismul managerilor de active cu privire la moneda unică europeană a atins cele mai ridicate cote înregistrate vreodată după ce aceasta a avut parte de cea mai bună lună din aproape un deceniu.

Iar cererea de active eu­ro­pene este atât de ridi­cată, încât moneda este pe cale să devină mai scumpă decât dolarul pentru prima dată de la creşterea presi­uni­lor de finanţare la înce­pu­tul acestui an.

Acestea se întâmplă pentru că fondul de salvare a UE a reuşit să tempereze temerile privitoare la ris­curile structural ale blo­cului, iar eforturile de gestionare a pandemiei şi restartare a economiei par deosebit de promiţătoare comparativ cu ce se întâmplă în SUA. Aceşti factori creează premisele unei schimbări de durată pentru euro.

„Nu este vorba de creşterea din acest san sau anul viitor sau estimări privind ciclul, este vorba de ceva mai structural“, ara­tă Nicolas Veron, de la Peterson Institute for International Eco­­nomics. „Acordul a schimbat semnificativ felul în care pie­­ţele privesc euro“ spre beneficiul UE şi monedei, adaugă acesta.

Euforia este atât de mare, încât acţiunile, care în mod tipic suferă o scădere a cererii atunci când moneda aflată la baza lor se apreciază, cresc în condiţiile în care traderii profită de diferenţa de creştere dintre Europa şi SUA. Iar ratele unora dintre obligaţiunile suverane cu cele mai ridicate randamente din blocul european au revenit la nivelurile de dinaintea carantinei.

La baza schimbării situaţiei este acordul privind pachetul de stimulente de 750 mld de euro, acesta contribuind la calmarea temerilor privind o destrămare a euro. Efectul acestuia, dublat de cel al programelor de QE ale BCE, a împins diferenţa de randament dintre obligaţiunile italiene şi cele germane, o măsură a riscului din Europa, în apropiere de cel mai scăzut nivel din februarie.

Fundamentele euro par deosebit de solide în comparaţie cu cele ale dolarului, moneda americană aflându-se sub presiunea numărului în creştere de infectări din SUA, reacţiei fragmentate a ţării la pandemie, impasului privitor la un nou pachet de stimulente economice şi viitoarelor alegeri prezidenţiale.

Toate aceste riscuri joacă în favoarea euro.

Există semne că zona euro a reuşit să rupă legătura dintre redeschiderea economiei şi reluarea creşterii îmbolnăvirilor, contribuind la majorarea proiecţiilor de creştere economică. În pofida carantinei şi declinului iniţial, PIB-ul zonei ar urma să avanseze cu 5,5% în 2021, cu aproximativ 1,5% mai rapid decât cel american, potrivit estimărilor Bloomberg.

Acest lucru s-a întâmplat de doar opt ori din 1992, potrivit datelor FMI.

Totuşi, există temeri în creştere privind noi focare în Europa. „Astfel de riscuri persistă, însă gama de politici din Europa pare mai bine adaptată pentru înfruntarea unei crize sanitare şi a uneia economice decât în SUA“, remarcă Iain Begg, de la European Institute of the London School of Economics.

Cu yieldurile reale din SUA la un minim record şi scăzând mai rapid decât oriunde altundeva, investiţiile revin în Europa, unde reacţia guvernelor faţă de virus este mai previzibilă, potrivit lui Jordan Rochester, analist la Nomura.

„Nu este vorba doar de creştere. Politic, euro nu a fost niciodată mai puternic ca acum“, susţine Peter Chatwell, de la Mizuho International.

 

Euro, tot mai puternic

Cu yieldurile reale din SUA la un minim record şi scăzând mai rapid decât oriunde altundeva, investiţiile revin în Europa, unde reacţia guvernelor faţă de virus este mai previzibilă. „Nu este vorba doar de creştere. Politic, euro nu a fost niciodată mai puternic ca acum.“

 
Comedymall VOT IN PANDEMIE
AFACERI DE LA ZERO