Bănci și Asigurări

ROBOR la 3 luni nu se opreşte din creştere: Indicele a fost cotat miercuri la 2,13%, de la 2,11% marţi

ROBOR la 3 luni nu se opreşte din creştere: Indicele a fost cotat miercuri la 2,13%, de la 2,11% marţi

Autor: Roxana Rosu

13.10.2021, 11:15 79

Indicele ROBOR la trei luni, folosit pentru calcularea dobânzilor variabile la creditele în lei contractate înainte de luna mai 2019, continuă să crească şi este cotat astăzi la 2,13%, de la 2,11% marţi.

Robor a început anul la 2,01%, coborând apoi constant până în septembrie. Faţă de 24 septembrie, când indicele a fost cotat la 1,65%, nivelul actual este cu aproape 30% mai mare.

ROBOR la 3 luni reprezintă dobânda la care băncile îşi acordă împrumuturi cu o maturitate la trei luni. Totodată, ROBOR este indicatorul monetar în funcţie de care se calculează dobânzile variabile pentru creditele de consum şi ipotecare acordate în lei înainte de luna mai 2019.

Pentru creditele retail noi în lei din primăvara anului 2019 a fost introdusă o nouă referinţă - indicele de referinţă trimestrial pentru creditele acordate consumatorilor – IRCC.

Nivelul acestuia este mult inferior Robor, fiind cotat la 1,08% pentru creditele acordate în T2/2021.

BNR a decis la ultima şedinţă de politică monetară ma­jorarea dobânzii-cheie la 1,5%, de la minimul istoric de 1,25%. Tot atunci, Banca Naţională a majorat rata dobânzii pentru faci­litatea de depozit la 1% pe an, de la 0,75% pe an, şi rata dobânzii afe­rente facilităţii de creditare (Lom­bard) la 2% pe an, de la 1,75% pe an.

AFACERI DE LA ZERO