Bănci și Asigurări

Salariile profesorilor debutanţi şi medicilor rezidenţi vor creşte din 2014 cu 3-4%

Salariile profesorilor debutanţi şi medicilor...

Autor: Ovidiu Bărbulescu

04.11.2013, 17:31 908

Delegaţia FMI a venit, luni seara, la Palatul Victoria, pentru o ultimă discuţie cu premierul Victor Ponta.

Surse guvernamentale au declarat anterior că Executivul a convenit cu misiunea FMI-CE principalii indicatori pentru 2014, dar continuă discuţiile referitoare la impactul măsurilor fiscale necesare pentru acoperirea golului de venituri rezultat din ultimele solicitări ale celor două partide din USL cu impact pe cheltuieli.

Bugetul pe anul viitor a fost construit pe un PIB de 657 - 659 miliarde lei, cu o creştere economică de 2,1% (scenariu de bază), şi un deflator puţin peste 2%.

În funcţie de mărimea deficitului acceptată de FMI, care este negociat între 2,2-2,3% din PIB, cuprinzând clauza de investiţii aferente co-finanţării fondurilor UE, creşterea economică s-ar putea ridica la 2,2% din PIB.

Rata inflaţiei luată în calcul pentru anul viitor este în jur de 2%.

USL a decis majorarea salariului minim pe economie, în două tranşe, indexarea pensiilor, potrivit legii, şi există controverse privind reducerea CAS, cerută de PNL. Pe de altă parte, PSD insistă pe majorarea fondurilor pentru investiţiile derulate de primării şi demararea proiectului autostrăzii Comarnic- Braşov, au menţionat sursele.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels


AFACERI DE LA ZERO