Bănci și Asigurări

Sistemul bancar se luptă şi după 15 ani cu „fantomele“ a patru dintre băncile care au falimentat în anii 2000

Sistemul bancar se luptă şi după 15 ani cu...

Autor: Liviu Popescu

17.08.2015, 00:04 2387

Banca Albina, Bankcoop, Banca Internaţională a Religiilor (BIR), Banca Română de Scont (BRS), Banca Turco-Română (BTR), Banca Co­lumna şi Nova Bank sunt cele şapte bănci care au intrat în faliment în jurul anilor 2000, iar dacă în cazul a trei dintre acestea Fondul de Garantare a Depozitelor (care acţionează în calitate de lichidator) a închis procedura de faliment, saga celorlalte patru continuă.

Banca Albina a intrat în faliment în primăvara anului 1999, iar procedura de faliment a fost închisă în decembrie 2012. Bankcoop şi BIR au intrat în faliment în 2000, pentru ca peste doi ani BTR să intre în faliment, iar în 2003 Banca Columna. Nova Bank a intrat în faliment în noiembrie 2006 după ce anterior se aflase în dizolvare urmată de lichidare.

Fondul încasase până în decembrie anul trecut circa 428 milioane de lei în calitate de lichidator al Bankcoop, BIR, BRS şi BTR. Această sumă reprezintă peste jumătate din totalul creanţelor de recuperat la data falimentelor, potrivit datelor din raportul anual al fondului.

În cazul Băncii Române de Scont, de la data începerii procedurii falimentului aprilie 2002 şi până la 31 decembrie 2014 au fost realizate încasări de 38 milioane de lei, din care 2,8 milioane lei reprezintă dobânzi din plasamente.

Cel mai mult a fost încasat în cazul Băncii Internaţionale a Religiilor, respectiv 174 milioane de lei din creanţe totale de 214 milioane de lei.

Cheltuielile totale raportate de Fondul de Garantare în cazul celor patru bănci s-au ridicat la 172 milioane de lei.

Fondul menţionează în raportul anual pe 2014 că 62% din încasările totale reprezintă recuperări din creanţe şi vânzări de bunuri imobile, iar circa 35% reprezintă dobânzi aferente plasamentelor.

Totalul creanţelor recuperate de la băncile în faliment s-a ridicat la 320 milioane de lei, din care creanţele recuperate de fond au fost de 176 milioane de lei, respectiv un grad de recuperare de 34%. Restul au fost creanţe recuperate de alţi creditori, cu un grad de recuperare de 29%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO