Banca Naţională a României (BNR) a transmis în această seară că a luat act în şedinţa de ieri, 27 noiembrie 2017, de declaraţiile premierului Mihai Tudose în legătură cu activitatea BNR.
“În continuarea bunei colaborări instituţionale existente, Consiliul de Administraţie al BNR îşi exprimă dorinţa de a avea o întâlnire cu premierul Mihai Tudose, pentru discutarea evoluţiilor economice şi financiare actuale”, au declarat reprezentanţii BNR.
Banca Naţională explică faptul că echilibrarea mixului de politici macroeconomice este esenţial pentru menţinerea stabilităţii financiare şi pentru întărirea capacităţii economiei româneşti de a face faţă unor eventuale evoluţii adverse.
“BNR menţionează că mandatul băncii centrale presupune informarea cu regularitate a Parlamentului, Administraţiei Prezidenţiale, Guvernului şi a opiniei publice în legătură cu activitatea sa. În acest sens, BNR publică Raportul anual de activitate, Rapoarte trimestriale asupra inflaţiei, Rapoarte semestriale de stabilitate financiară şi Minute de politică monetară după fiecare decizie a C.A. al BNR, toate aceste documente prezentând în mod transparent activitatea băncii centrale, în corelaţie cu evoluţiile economice şi financiare interne şi internaţionale”, se mai precizează în comunicat.
Nu este clar de ce BNR a dat publicităţii acest comunicat astăzi, 28 noiembrie 2017, având în vedere că şedinţa a avut loc ieri, 27 noiembrie 2017.