Bănci și Asigurări

Stefan Dorfler, CFO Erste Group: În majoritatea ţărilor din Europa Centrală şi de Est inflaţia este mai mare decât în Austria. Am decis ca în ţări precum Republica Cehă sau România vom folosi situaţia veniturilor foarte bune să investim în viitorul digital

Stefan Dorfler, CFO Erste Group: În majoritatea...

Autor: Mircea Nica

31.07.2023, 14:46 1359

Planul erste Group în ţări din Europa Centrală şi de Est, precum România sau Republica Cehă este de a se folosi de veniturile foarte bune obţinute pentru a putea investi într-un viitor digital, a spus Stefan Dorfler, CFO al Erste Group, în cadrul unei conferinţe organizată la Viena.

“În majoritatea ţărilor din Europa Centrală şi de Est inflaţia este mai mare decât în Austria. Am decis ca în ţări precum Republica Cehă sau România vom folosi situaţia veniturilor foarte bune să investim în viitorul digital. Se poate vedea că urmărim obiective ambiţioase care are un anumit impact în costurile noastre. Ne aşteptăm să fie o reducere a ratelor de dobândă începând cu 2024, care va avea un efect de reducere a costurilor sprijinit de investiţiile pe care le facem astăzi.”

El a mai explicat că Erste are un portofoliu cu o calitate foarte bună, iar creşterea ratelor de dobândă a ajutat pe termen scurt, dar de fapt veniturile nete din dobânzi a sprijinit portofoliul de creditare pe care îl are.

“Avem un portofoliu de creditare calitativ. Creşterea ratelor de dobândă ne-a ajutat pe termen scurt, dar veniturile nete din dobânzi susţine de fapt portofoliul puternic de creditare care are o calitate foarte bună. Din perspectiva lichidităţii avem şi un portofoliu de investiţii care de asemenea primeşte un avans de la creşterea dobânzilor. Din cauza turbulenţelor din piaţă şi a creşterilor dobânzilor pe termen scurt a venit cu o presiune care acum vedem că se normalizează”, a mai spus Stefan Dorfler.  

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO