Bănci și Asigurări

Studiu Visa: Aproximativ 81% dintre românii care merg în vacanţă în străinătate vor plăti digital

Studiu Visa: Aproximativ 81% dintre românii care merg...

Autor: Mircea Nica

19.06.2023, 00:00 141

Patru din cinci români care merg anul acesta în vacanţă în străinătate intenţioneză să plătească la destinaţie cu cardul, telefonul sau alte dispositive mobile, iar unul din trei turişti români, însemnând 35%, plănuieşte să cheltuiască între 200 şi 600 de euro de persoană în vacanţa peste hotare, conform rezultatelor studiului Visa „Intenţii de căltorie şi plată 2023”, realizat pe opt pieţe din Europa Centrală şi de Est, inclusiv România.

Principalele avantaje ale plăţilor cu cardul în afara ţării, menţionate de respondenţii din regiune, sunt confortul (58%), siguranţa de a nu risca pierderea numerarului (53%) şi rapiditatea (52%). Peste o cincime (22%) dintre turiştii români vor să plătească în străinătate cu telefonul sau cu un smartwatch. În ECE, plăţile mobile în afara ţării sunt populare şi printre turiştii din Polonia (22%) şi Ungaria (21%).

„Românii au adoptat plăţile mobile nu doar pentru tranzacţiile interne, ci şi atunci când călătoresc în afara ţării, pentru că este confortabil să poţi folosi cardul Visa pentru plăţi în peste 150 de monede, în milioane de locuri din întreaga lume.“

„Studiul nostru arată că în timpul vacanţelor în străinătate, românii tind să plătească cu cardul sau telefonul mai ales la restaurant, la magazinele alimentare, la standurile de suveniruri, în muzee sau parcuri de distracţie”, a declarat Elena Ungureanu, Country Manager Visa în România.

Peste jumătate (51%) dintre românii care plănuiesc o vacanţă în străinătate intenţionează să folosească în afara ţării acelaşi card de plată ca acasă. Alţii preferă să plătească peste hotare cu un card diferit faţă de cel folosit în România. Acest lucru este mai frecvent în cazul românilor (25%), polonezilor (24%) şi ungurilor (23%). Trei sferturi dintre turiştii din ECE chestionaţi, care călătoresc în afara ţării, se decid cu privire la metoda de plată pe care o vor folosi în străinătate înainte să plece în vacanţă.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO