Cu dobânzile urcate la maximul istoric, Banca Centrală Europeană a trecut cu politica monetară şi cu lupta contra inflaţiei la un alt nivel. La fel a făcut şi cu aşteptările pieţelor: sunt şanse mari ca aceasta să fi fost ultima rundă de majorări de dobândă, de acum încolo urmând o lungă perioadă de aşteptare. Însă cu o inflaţie mereu surprinzătoare, cu economia zonei euro la un pas de recesiune, cu un război la graniţele UE, cu un război comercial între cele mai mari puteri economice ale lumii, cu OPEC forţând scumpirea petrolului şi cu efectele negative ale schimbărilor climatice din ce în ce mai vizibile, totul este relativ.
Pentru unii observatori, decizia de săptămâna trecută a BCE, de a majora pentru a zecea oară la rând dobânzile de politică monetară, dar cu un pas mai degrabă mecanic decât unul decisiv de 25 de puncte de bază, şi discursurile oficialilor de top ai instituţiei de după au făcut clar că incertitudinea a întunecat orizontul BCE, iar aceasta încearcă să-şi ascundă cum poate nesiguranţa în spatele unor semnale precum „ţinem dobânzile mai mari mai mult timp“.
În acest context, aşa cum s-a întâmplat în criza datoriilor suverane, când BCE ajunsese în poziţia de ultim apărător al euro, oficiali ai băncii centrale a zonei euro încep să ceară politicienilor şi guvernelor ajutor, dar de data aceasta pentru a lupta cu inflaţia, protejând în acelaşi timp economia.
Totuşi, unii traderi au rămas fermi pe poziţii pariind că banca centrală a zonei euro va începe să reducă dobânzile anul viitor, după cum scrie Reuters. Motivul este anemia economică. BCE a luat decizia de a ridica dobânda pentru depozite la 4%, alături de celelalte dobânzi de politică monetară, cu speranţa vagă că va putea frâna creşterea preţurilor de consum sub 2% până la sfârşitul anului 2025.
Ca de obicei, preşedinta BCE Christine Lagarde a dublat decizia băncii pe care o conduce cu declaraţii şi explicaţii, iar în acestea ea a recunoscut că se aşteaptă ca avansul economic să fie „foarte, foarte slab“ şi că economia riscă să se contracte, notează Bloomberg. A lăsat indicii că nivelul la care au ajuns dobânzile s-ar putea să fie vârful, dar a şi lăsat uşa deschisă pentru alte majorări. Totul depinde de cum evoluează economia şi inflaţia. Nivelul istoric la care BCE a ajuns cu dobânzile i-a dezlănţuit atât pe „vulturii“ de la BCE, pe adepţii unei politici monetare mai aspre, cât şi tabăra adversă, pe „porumbei“.
Aceasta pentru că banca este într-o poziţie foarte delicată, iar în joc este credibilitatea ei. Printre „porumbei“ există câţiva care spun că instituţia a mers cu un pas prea departe deoarece pericolul venirii recesiunii este prea mare. Dacă profeţiile lor se vor împlini, BCE va purta vina recesiunii. Iar băncile, chiar şi cele centrale, sunt o ţintă preferată pentru criticile populiste. Premierul Spaniei Nadia Calvino s-a grăbit să declare, cu nuanţe critice, că speră că BCE a terminat cu majorările de dobânzi.
Oficiali de top din Italia şi Portugalia au fost mai duri. „BCE, căreia nu-i pasă de dificultăţile economice ale familiilor şi afacerilor, majorează costul banilor“, a spus vicepremierul italian Matteo Salvini, care este şi liderul Ligii populiste. „Lagarde trăieşte pe Marte.“ Decizia pe care a luat-o BCE aduce provocări foarte mari pentru creşterea economică de anul viitor, rezultatul fiind o posibilă încetinire, a spus şi ministrul portughez de finanţe Fernando Medina. „Am spus în repetate rânduri că eu cred că majorări făcute în acest moment vor fi riscuri mai mari pentru progresul economic.“
Italia, Spania şi Portugalia sunt state supraîndatorate, cu economii greu de reformat şi care cresc lent. Scăderea economică le face datoriile şi mai mari. BCE şi-a găsit critici şi printre economişti. „Această majorare nu se justifică“, apreciază Holger Schmieding, economist-şef la banca Berenberg. „Mă tem că BCE încă subestimează încetinirea economică - BCE este prea optimistă în ceea ce priveşte creşterea“, a spus el.
Băncile comerciale, traderii, la fel ca politicienii populişti, au interesele lor în privinţa dobânzilor.
Când dobânzile erau la minime istorice, băncile se plângeau că acest lucru le loveşte profitabilitatea prin erodarea profiturilor din dobânzi. Acum, când dobânzile sunt sus, profiturile au atins niveluri record mulţumită decalajului mare între dobânzile la credite şi cele la depozite cerute clienţilor. Însă au început să crească presiunile pentru majorarea dobânzilor la depozite. BCE stă hotărâtă pe poziţii pentru că altă opţiune nu are, iar acest lucru l-a explicat Lagarde. „Trăim vremuri grele“, le-a spus ea reporterilor. Este nevoie de mai multă înăsprire a politicii monetare „nu pentru că vrem să forţăm intrarea în recesiune, ci pentru că vrem stabilitatea preţurilor“. Stabilitatea preţurilor este în mandatul BCE, nu creşterea economică, iar pentru aceasta ea urmăreşte o inflaţie de 2%. În schimb, „vulturii“ de la BCE au avertizat că în decembrie ar putea fi majorate din nou dobânzile dacă inflaţia nu dă înapoi şi dacă salariile cresc prea rapid, notează Financial Times, care citează trei oficiali ai BCE prezenţi la şedinţa de politică monetară de joi. Dar ziarul nu a oferit şi nume. Dobânzile mai mari sunt cerute mai ales de germani, care prin tradiţie îşi păstrează economiile în bănci şi nu au probleme cu ratele la credite atât de mari ca în Spania şi Italia pentru simplul motiv că au preferat să ia bani cu împrumut la dobândă fixă, care nu creşte când banca centrală îşi majorează dobânzile. Aşezat între „vulturi“ şi „porumbei“ stă francezul Francois Villeroy, membru al consiliului de politică monetară al BCE. El a cerut guvernelor mai multă disciplină bugetară pentru a nu îngreuna eforturile instituţiei sale de a frâna inflaţia, notează Reuters.
