Bănci și Asigurări

Un duşman neaşteptat îl pândeşte pe Erdogan: piaţa valutară

Un duşman neaşteptat îl pândeşte pe Erdogan: piaţa...

Autor: Catalina Apostoiu

15.05.2023, 22:06 480

Lira turcească a oscilat ieri în jurul unui minim pe două luni, obligaţiunile suverane în dolari au scăzut, iar costul asigurării ex­punerii la datoria ţării au urcat puternic în condiţiile în care Turcia se îndreaptă către un al doilea tur al alegerilor pre­zidenţiale după ce preşedintele Tayyip Erdogan a câştigat în faţa rivalului din opoziţie Kemal Kilicdaroglu în alegerile din weekendul trecut, dar nu a obţinut o majoritate clară pentru a-şi extinde mandatul. 

În două săptămâni, Erdogan îl va înfrunta din nou pe Kemal Kilicdaroglu în turul doi.

„Este o dezamăgire majoră pen­tru investitorii care sperau într-o victorie a candidatului opoziţiei şi o revenire la politici economice nor­male“, a declarat Hasnain Malik, din cadrul Tellimer, pentru Reuters.

Erdogan ar putea ajunge să con­ducă ţara încă cinci ani dacă între timp nu se va întâmpla ceva drama­tic, cred analiştii de la Commerz­bank, potrivit Portfolio. Iar această dramă poate veni chiar de pe piaţa valutară sub forma prăbuşirii lirei.

Aşteptările pieţei erau că în cazul înfrângerii lui Erdogan politica mo­netară neortodoxă a Turciei din ultimii ani ar putea ajunge la capăt. Acesta ar fi fost un rezultat pozitiv pentru liră, deoarece un guvern de opoziţie ar fi putut restabili inde­pendenţa băncii centrale şi ar fi per­mis creşterea ratei dobânzii, cred experţii Commerzbank.

Cu toate acestea, astfel de spe­ranţe au fost spulberate când rezulta­tele au arătat că Erdogan a obţinut rezultate peste aşteptări.

Potrivit analiştilor Commerz­bank, scopul politicii economice a Turciei în următoarele două săp­tămâni ar putea fi prevenirea unei deprecieri dramatice a lirei. Pe ter­men mediu şi lung însă rezultatele alegerilor pot complica şi mai mult tabloul economic al Turciei deoarece nu există indicii că politica monetară neortodoxă de până acum se va încheia, inflaţia nu va continua să crească, iar lira nu va slăbi.

Analiştii Commerzbank arată că mişcările cursului de schimb din ulti­mele zile şi săptămâni arată că men­ţinerea sub control a cursului lirei va fi din ce în ce mai dificilă. Re­zultatul surprinzător din alegeri poate creşte presiunea asupra monedei turceşti.

Înaintea celui de-al doilea tur, inflaţia şi deprecierea puternică a lirei continuă să stârnească cele mai mari îngrijorări în rândul e­lec­toratului turc. Acesta ar putea decide că a venit vremea ca experimentul economic al lui Erdogan, unul care nu a mers deloc bine în ultima vreme, să se sfârşească, notează Bloomberg.

Abordarea lui Erdogan s-a transformat în una de tipul creştere cu orice preţ, iar preţurile sunt ridicate. Pentru a tura motorul creşterii, strategii turci au pompat credit în economie şi susţinut teoria potrivit căreia dobânzile ridicate alimentează inflaţia şi că acestea ar trebui menţinute scăzute.

Această teorie a fost impusă unei bănci centrale lipsite de independenţă. Rezultatul a fost o serie de crize monetare, iar potrivit Bloomberg Economics condiţiile pentru o nouă astfel de criză, un deficit comercial în creştere puternică, un volum ridicat de datorii externe ajunse la maturitate şi rezerve valutare insuficiente, sunt deja aici.


 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO