Bănci și Asigurări

Unde “Coaliţia” cam tace!

Unde “Coaliţia” cam tace!

Autor: Daniel Daianu

24.08.2014, 14:09 944

Ma refer la Coalitia pentru Dezvoltarea Romaniei (CDR), un grup influent in dezbaterea publica a chestiunilor economice. Coalitia, ce are initiative laudabile, aduce laolalta organizatii si companii din mediul de afaceri, nu putine fiind voce a business-ului international in Romania; ea functioneaza ca un lobby, in sensul promovarii unor teze pe agenda publica, care sa sustina interesele de afaceri ale membrilor sai. Aceste interese se intalnesc cu interese de ansamblu ale economiei romanesti. Dar exista si teme sensibile, care apar palid, sau chiar deloc, in dialogul purtat de CDR cu autoritatile publice. Unele dintre aceste teme fac parte dintr-o sfera mai larga depasind problematica nationala. Aceste teme trebuie discutate, mai cu seama intr-o perioada atat de framantata in istoria recenta a Europei, cand viitorul este atat de incert si cand politica economica trebuie sa tina cont de realitati, sa evite taboo-uri, clisee.

O tema cheie tine de functionarea pietelor, adica nu numai cu virtuti. Pietele exprima raporturi de forta economica, au asimetrii, genereaza efecte de aglomerare, care pot adanci dezechilibre. De altfel, o perceptie mai putin realista a functionarii “pietei unice” (single market) in UE si carente de ordin institutional si de politici publice au condus la disfunctionalitati majore in zona euro. “Piata unica” cere sa se inteleaga relatia intre piete nationale, intre big business si IMM-uri, pozitiile dominante si abuzurile pe piata. Practicile de “transfer-pricing” (de exportare a profiturilor prin preturi de transfer manipulate) sunt mult mai paguboase pentru tara gazda intr-o perioada de criza. Abuzurile pe piata ale unor companii ce opereaza in domeniul utilitatilor publice intra in acelasi registru. Sunt de notorietate cazuri in care nu se fac investitiile la care companii s-au angajat, care incarca facturi la servicii esentiale pentru cetateni. Asa se intampla probabil si in alte economii emergente. Preturile de transfer, in situatia in care firmele straine apartin total sau partial altor state, inseamna subventii pentru bugetele altor tari. Aceasta chestiune trebuie sa fie examinata la Bruxelles, la Comisie si in Parlamentul European; ar trebui totodata sa fie abordata de oficialii romani in discutiile cu oficiali guvernamentali din alte tari din UE, cu CDR.

Problematica salariilor poate fi vazuta in relatie cu cea comentata anterior. Piata muncii nu trebuie sa fie rigida, iar firmele au nevoie de profit pentru dezvoltare. Insa dezvoltarea ar trebui sa conduca la o crestere sistematica a salariilor. Cifrele Eurostat arata ca Romania are cea mai scazuta pondere a veniturilor din salarii in PIB (putin peste 30%) in UE; media in Uniune fiind peste 50%. Aceasta situatie ilustreaza nu numai un statut economic in Europa, practici de evaziune fiscala, ci si politici de distribuire a veniturilor nete ale intreprinderilor. Ai zice ca este firesc intr-o perioada de acumulare de capital pentru dezvoltare, daca profiturile ar fi reinvestite local. Dar ce faci daca transfer-pricing este intens si daca nivelul mediu al salariilor ramane scazut in timp, chiar raportat la media din Europa centrala si de Rasarit? Expatrierea  profiturilor nu ar fi o problema atat timp cat aportul capitalului strain ar asigura o dinamica superioara a economiei, care s-ar vedea in salarii si venituri locale.

Relatia intre firmele mari si cele mici este o alta chestiune majora. Sectoare importante sunt dominate de capital strain care, frecvent, prefera furnizori externi. IMM-urile, prin excelenta, inseamna capital autohton. Intalnim aici problema “lanturilor de valoare”, care sustin tesutul industrial al unei economii. Este cunoscut ca IMM-urile au acces mult mai dificil la finantare, ca nu au logistica de export corespunzatoare. Drept este ca politici guvernamentale ar trebui sa ajute mai mult IMM-urile locale.

Finantarea economiei este o chestiune esentiala. Industria bancara este bine reprezentata in Coalitie. Criza financiara si economica actuala arata ca este bine ca actionariatul indigen sa fie cu voce in acest sector strategic. Bancile sunt precum o utilitate publica. CEC trebuie sa aiba o capitalizare superioara (inclusiv prin fonduri europene), Eximbank sa devina o banca pentru dezvoltare industriala, dincolo de sustinerea comertului exterior. CDR trebuie sa abordeze creditarea economiei, a IMM-urilor, mai ales in conditiile unui deleveraging intens. Cand vine vorba de piata de capital, CDR nu trebuie sa se rezume la a pleda pentru eliminarea de “bariere” pe piata locala. Piata de capital autohtona nu va ajuta finantarea economiei locale daca va fi, in esenta, o arie de extindere a speculatiilor pentru fonduri de risc si fonduri de investitii private. Aici marea problema este cum sa fie favorizata listarea de companii private la bursa locala. Numai cu IPO-uri ale companiilor de stat din energie nu se vor schimba datele problemei. In ultimii ani nicio companie privata nu s-a listat la bursa locala.

A discuta despre piata de capital si sectorul bancar reclama intelegerea functionarii sistemului financiar international, cu distorsiunile sale si functia destabilizatoare a miscarilor de capital volatile. Bancherii ar trebui sa discute si problematica Uniunii Bancare, ce auspicii ar favoriza intrarea Romaniei in zona euro (inclusiv aspecte de convergenta reala), reforma finantei internationale. Inseamna deci sa discuti mai mult decat cum sa fie promovat business-ul celor care compun CDR.

Coalitia ar putea sa sprijine autoritatile publice in combaterea evaziunii fiscale prin recomandari concrete, nu platitudini si exhortatii. Pentru unele firme ce practica transfer pricing si alte subterfugii de sustragere de la plata impozitelor acest demers este dificil, dar CDR, in ansamblu, merita sa faca mai mult in acest scop. Mai ales ca acest demers este legat de lupta impotriva coruptiei. Cand ies la iveala situatii in care nume mari din business-ul international sunt acuzate ca au dat, sau au acceptat sa dea mita considerabila pentru a obtine contracte majore, intelegem importanta conjugarii eforturilor de promovare a eticii in afaceri. Si variante de reducere a CAS merita sa fie abordate de CDR admitand ca arhitectura bugetului public ar permite un asemenea pas.

Ar fi bine ca CDR sa vorbeasca mai mult despre dezvoltarea agriculturii, despre finantarea acesteia. Aici intra si problema amenajarii teritoriului (vezi dezastrele produse de seceta si inundatii), a protectiei fondului forestier al tarii (tragedia rezultata din taierea unor paduri in goana dupa profituri). Romaniei ii este alocat un volum mare de resurse din bugetul UE pentru modernizare rurala si este in interesul tuturor ca banii sa fie folositi cat mai bine.

Problema infrastructurii este una aparte. Firme mari deplang lipsa unei infrastructuri moderne, pentru o tara care vrea sa fie o “poarta” (gateway). CDR ar trebui sa intre intr-un parteneriat serios cu autoritatile romanesti, pe baza unui master plan care sa includa proiectele majore, calendarul de realizare, sursele de finantare (inclusiv fonduri europene).

In fine, Coalitia ar trebui sa discute si implicatii ale crizei geopolitice din Europa (situatia din Ucraina), evolutii rele din Uniune, cum sa fie aparat Proiectul European in vremuri atat de tulburi. Si intrarea in Schengen ar trebui sa fie sprijinita de CDR. Ca sa inchei, succesul unor firme in afaceri nu echivaleaza automat cu dezvoltarea tarii unde acestea opereaza.

AFACERI DE LA ZERO