Bănci și Asigurări

UniCredit Bank finanţează micro întreprinderile locale printr-o soluţie de creditare cu garanţie de la Fondul European de Investiţii, care acoperă 80% din valoarea împrumutului

Antoaneta Curteanu, Vicepreşedinte Executiv Retail, UniCredit Bank

Antoaneta Curteanu, Vicepreşedinte Executiv Retail, UniCredit Bank

Autor: Cristina Bellu

25.07.2023, 11:20 735

UniCredit Bank introduce în portofoliu o soluţie de creditare pentru micro întreprinderile din România care au cifră de afaceri de maximum 1 million de euro,  cu garanţie EaSI de la Fondul European de Investiţii.

„În calitate de partener EIF, putem să oferim companiilor româneşti acces uşor la finanţare prin intermediul instrumentelor de garantare ale acestui fond. Ne menţinem astfel angajamentul de a sprijini companiile mici şi mijlocii, afacerile locale şi venim cu soluţii de finanţare adaptate nevoilor acestora.” explică Antoaneta Curteanu, Vicepreşedinte Executiv Retail, UniCredit Bank

Finanţarea cu garanţie EaSI este destinată micro întreprinderilor care îşi doresc să acceseze  un credit, dar nu îndeplinesc condiţiile standard de creditare.

Creditul cu garanţia EaSI poate fi accesat fără avans, fără garanţii materiale şi cu dobânzi mai mici decât cele standard. Acesta poate fi solicitat de micro întreprinderi româneşti, chiar şi startup-uri, care au mai puţin de zece angajaţi.

Garanţia EIF acoperă 80% din valoarea creditului, diferenţa de 20% fiind susţinută de UniCredit Bank fără a mai solicita garanţii materiale.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO