Bănci și Asigurări

UNSAR: Cea mai mare despăgubire achitată în 2022 în baza asigurării de viaţă a depăşit 1,48 mil. lei

UNSAR: Cea mai mare despăgubire achitată în 2022 în...

Autor: Mircea Nica

23.08.2023, 00:04 154

Cea mai mare despăgubire acordată anul trecut în baza unei asigurări de viaţă a depăşit suma de 1,48 mil. lei, iar valoarea totală a celor mai mari 5 indemnizaţii plătite în 2022 în baza unor astfel de poliţe a fost de peste 4,6 mil. lei, potrivit informaţiilor transmise de Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare Reasigurare din România (UNSAR). 

O analiză suplimentară arată că toate cele cinci indemnizaţii au fost achitate ca urmare a unor îmbolnviri grave sau decese ale persoanelor asigurate, cauzate de diferite forme de cancer. 

Trei dintre poliţe au fost contractate individual, o asigurare a fost încheiată prin intermediul unei bănci, iar o alta ca un beneficiu salarial acordat de angajator – toate oferind, însă, protecţie financiară familiilor asiguraţilor. Indemnizaţiile brute plătite românilor în baza poliţelor de asigurare de viaţă, inclusiv maturităţile şi răscumpărările, au crescut anul trecut cu peste 25% faţă de 2021, până la valoarea de 1,8 mld. lei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO