Bănci și Asigurări

ZF IT Generation Summit 2023. Daniel Dumitrescu, chief innovation officer, InnovX: Ne propunem pentru anul viitor lansarea unui accelerator pentru corporaţii, pentru a facilita colaborarea între start-up-uri şi corporaţii

Daniel Dumitrescu, chief innovation officer, InnovX: Avem nevoie de echipe de tehnologie bună, de resurse umane, de acces la o pepinieră de astfel de resurse importante, acces la o zonă universitară.

Daniel Dumitrescu, chief innovation officer, InnovX: Avem nevoie de echipe de tehnologie bună, de resurse umane, de acces la o pepinieră de astfel de resurse importante, acces la o zonă universitară.

Autor: Alexandra Cepăreanu

31.07.2023, 00:06 224

„România face parte din Europa Centrală şi de Est, trebuie să fie prezentă în această zonă, la fel şi start-up-urile trebuie să fie prezente şi cât mai active pe aceste pieţe şi chiar în afara acestora“.

Antreprenorii români care lansează start-up-uri tech ar trebui să privească de la început spre extinde­rea internaţională atunci când îşi construiesc planul de business, a spus Daniel Dumitrescu, chief innovation officer al acceleratorului InnovX, în cadrul conferinţei ZF IT Generation Summit 2023 „Cum accelerăm dez­voltarea ecosistemului tech?“.

„Pe lângă finanţare avem nevoie să ieşim pe pieţe externe. Dacă avem o soluţie sau o idee bună, trebuie să o scalăm pentru a ajunge la o poziţie do­minantă pe piaţă. Este foarte im­portant pentru un start-up să iasă în competiţia internaţională şi asta am încercat noi să facem cu InnovX-BCR. Cred că încă este piaţă foarte mare de creştere pe această zonă.“

De asemenea, colaborarea dintre ţări este importantă atât pentru ecosistemul de start-up-uri tech, cât şi pentru întregul mediu de business, a mai completat Daniel Dumitrescu.

„Cred că este foarte importantă în continuare colaborarea dintre ţări. Ro­mânia face parte din Europa Cen­trală şi de Est, trebuie să fie prezentă în această zonă, la fel şi start-up-urile trebuie să fie prezente şi cât mai acti­ve pe aceste pieţe şi chiar în afara aces­tora. Noi suntem aici să îi ajutăm în acest demers şi ne dorim ca, în con­tinuare, împreună cu partenerii noştri de la BCR şi Ziarul Financiar, să mer­gem cât mai departe, să-i aju­tăm să scaleze, să crească, să facă achiziţii în Australia şi aşa mai departe.“ Daniel Dumitrescu a oferit şi exemplul per­sonal implicarea - alături de un grup de antreprenori şi investitori din Polonia - în fondul de investiţii de capital de risc Radix Ventures, dedi­cat start-up-urilor deep tech din România şi din întreaga regiune a Europei Centrale şi de Est - care a atras recent o finanţare în valoare de 25 mil. euro de la Fondul European de Investiţii (FEI).

„La Radix avem deja şi investi­tori privaţi care şi-au manifestat in­ten­ţia de a investi, avem deja scrisori de an­ga­jament. Din zona de privat avem angajaţi din companii mari de tehno­logie, de exemplu UiPath, dar şi alţi antreprenori, nu neapărat din zona de tech. Dar tot timpul mai este loc de investitori“, a spus Dumitrescu.

El a explicat că a decis să se implice în cadrul Radix Ventures deoarece ecosistemul de start-up-uri are nevoie de susţinere şi de medii care să aducă la aceeaşi masă oameni din ţări şi zone diferite pentru a se dezvolta în continuare. 

„Este un efort comun pe care şi noi, cei de la acceleratorul InnovX - BCR, dar şi cei de la acceleratorul din Polonia - MIT Central Eastern Europe, l-am făcut înţelegând nevoia de a colabora, de a schimba relaţiile între noi, de a accepta start-up-uri din Polonia şi invers. Spre exemplu, am văzut start-up-uri care au primit finanţare de la cei de la MIT din Polonia şi pe care chiar le-am ajutat să intre pe piaţa din România, la fel şi în sens invers. Deci, cred că în continuare este importantă colaborarea dintre ţări.“

Întrebat dacă în contextul actual start-up-urile au şanse să ridice finanţare pentru a se dezvolta şi a se extinde, Daniel Dumitrescu a răspuns că în continuare „mai este loc“ pe piaţă pentru idei bune, care să rezolve nevoi reale în diverse industrii.

„Din momentul în care am înfiinţat programul InnovX, am încercat să privim în context ce înseamnă şi cum putem contribui la succesul unui start-up şi cum putea crea un ecosistem de inovare funcţional. Un start-up foarte bun, foarte agil nu este suficient, iar doar un investitor nu este suficient. Ne apropiem de al cincilea an, iar programul este un exemplu de succes de cum pot corporaţiile să adopte astfel de tehnologii emergente, cum să lucreze cu start-up-urile, a demonstrat-o deja, iar în continuare va fi un efect multiplicator pentru ca şi alte corporaţii să poată urma acest model. Deja am avut anul acesta foarte multe întâlniri în care start-up-urile din InnovX BCR au pitch-uit în faţa marilor corporaţii cliente ale BCR-ului - unele produse au fost testate, pilotate, altele chiar au fost adoptate. Asta este ceea ce ne propunem pentru anul următor şi poate pe viitor, cumva să accelerăm şi un pic partea guvernamentală.“

Astfel, în continuare, planurile reprezentanţilor InnovX vizează dezvoltarea unui accelerator pentru corporaţii, pentru a facilita colaborarea între ecosistemul de start-up-uri şi mediul de business corporativ.

„Anul trecut am lansat VC Bootcamp. Ce ne propunem pentru anul viitor este un accelerator pentru corporaţii, pentru a facilita această colaborare între start-up-uri şi corporaţii, pentru că ne-am dat seama că fiecare corporaţie are nevoi într-o anumită industrie. Cumva, în România ne era greu să găsim masa critică de start-up-uri, spre exemplu din healthcare, fintech sau energie, ca să creăm o grupă de 20-30 de start-up-uri care să concureze între ele. De aceea, împreună cu Diana am făcut demersurile şi am reuşit ca din acest an InnovX să devină partener al European Innovation Council - suntem partener oficial de accelerare. Deci, deja de anul următor, orice corporaţie dacă va intra în corporate VC Bootcamp la InnovX BCR poate avea start-up-uri cu care să colaboreze. Vă dau doar câteva cifre - undeva la 200 şi ceva de start-up-uri din cybersecurity, din energie 400 şi tot aşa. Deci deja InnovX BCR are acuma un foot-print regional şi dorim să devenim consecvenţi, să mergem mai departe pe aceeaşi direcţie, în aceeaşi formă de parteneriat, să putem continua dezvoltarea acestui ecosistem de inovare şi bineînţeles, ne-am dorit tot timpul ca ZF să fie alături de noi“, a mai spus Daniel Dumitrescu.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO