Burse - Fonduri mutuale

Acţionarii Romgaz aprobă BVC-ul pentru 2021: venituri totale de 4,5 mld. lei şi profit brut de 1,05 mld. lei la nivel consolidat. Grupul are bugetate investiţii de 1,34 mld. lei

Acţionarii Romgaz aprobă BVC-ul pentru 2021: venituri...

Autor: Tibi Oprea

10.05.2021, 00:01 306

Romgaz (simbol bursier SNG), singurul producător de gaze naturale controlat de statul român (70%), a anunţat vineri la Bursa de la Bucureşti că în Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor din 7 mai 2021 a fost aprobat Bugetul de Venituri şi Cheltuieli (BVC) individual şi consolidat pentru anul 2021. Compania din energie şi-a bugetat pentru acest an la nivel de grup venituri totale de 4,46 de miliarde de lei şi cheltuieli totale de 3,41 mld. lei, respectiv un profit brut de 1,05 miliarde de lei, arată datele agregate de ZF din BVC şi raportul financiar pe 2020.

Spre comparaţie, pentru 2020 producătorul român de gaze naturale avea bugetate, înaintea instaurării stării de urgenţă, venituri totale de 5,4 mld. lei, cheltuieli totale de 3,74 mld. lei şi un profit brut de 1,66 mld. lei, dar a încheiat anul trecut cu venituri de 4,13 mld. lei, cheltuieli de 2,7 mld. lei şi un profit brut de 1,43 mld. lei. În 2020, afacerile au scăzut cu 19,8%, la 4,07 mld. lei, iar profitul net a urcat cu 14,5%, la 1,25 mld. lei, arată datele din raportul anual. În total, Romgaz are bugetate investiţii de 1,34 mld. lei în 2021.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO