Burse - Fonduri mutuale

Acţionarii TeraPlast aprobă dividend de 227 mil. lei cu un randament de 14% şi distribuirea de acţiuni gratuite. Compania urcă vineri la bursă cu 9,3%, la o capitalizare record de 1,6 mld. lei

Acţionarii TeraPlast aprobă dividend de 227 mil. lei cu un randament de 14% şi distribuirea de acţiuni gratuite. Compania urcă vineri la bursă cu 9,3%, la o capitalizare record de 1,6 mld. lei

Autor: Tibi Oprea

25.06.2021, 18:48 1953

În cadrul Adunării Generale a Acţionarilor din data de 25 iunie 2021, acţionarii TeraPlast au aprobat acordarea de dividende în valoare totală de 226,6 mil. lei şi o majorare de capital social cu suma de 43,6 mil. lei, prin distribuirea unei acţiuni gratuite la fiecare patru acţiuni deţinute, ceea ce înseamnă un dividend brut de 0,13 lei pe acţiune, potrivit unor rapoarte publicate la bursă.

Potrivit calculelor realizate de ZF pe baza preţului curent de tarznacţionare, randamentul unui dividend este de 14,1%.

Cu avansul de vineri, compania a ajuns la o capitalizare record de 1,6 mil. lei, respectiv un maxim istoric de 0,92 de lei pe acţiune.

„În istoria noastră de 125 de ani, anul 2020 vă rămâne un an al adaptării strategiei şi ne bucurăm că în tot acest proces beneficiem de încrederea acţionarilor noştri. Investim peste 160 milioane de lei în dezvoltarea Grupului TeraPlast pentru a livra în continuare creşteri de două cifre. Primul trimestru a confirmat că suntem pe drumul cel bun în realizarea bugetului de 636,2 milioane de lei cifră de afaceri în 2021, iar evoluţia din ultimele luni ne face să credem că în 26 iulie vom anunţa încă o serie de rezultate excelente pentru Grup. Tranzacţiile recente ne permit să aducem valoare acţionarilor noştri şi, în acelaşi timp, să ne continuăm evoluţia. Oferim acţionarilor un randament de 15,4%, calculat la capitalizarea actuală a TeraPlast. Considerăm firesc să ne răsplătim acţionarii pentru încrederea pe care ne-au arătat-o”, a declarat Alexandru Stânean, CEO al TeraPlast.

Dividendele se acordă din profitul înregistrat de TeraPlast SA în primul trimestru al anului curent. În urma finalizării tranzacţiei de vânzare a diviziei Steel, care a avut loc în februarie 2021, TeraPlast a înregistrat un profit de 274 de milioane de lei. Din acest profit, Consiliul de Administraţie al TeraPlast a propus distribuirea sumei de 226,6 milioane de lei sub formă de dividend special, propunere aprobată în 25 iunie de către AGA. Tot atunci s-a aprobat şi majorarea de capital social şi acordarea a câte 1 acţiune gratuită la fiecare 4 acţiuni deţinute.

Pentru dividende, data ex-date este 12 iulie 2021, iar data plăţii este 22 iulie 2021. În cazul majorării de capital social, ex-date este 28 septembrie 2021, cu data plăţii stabilită pentru 30 septembrie 2021.

Pe de altă parte, Grupul TeraPlast a anunţat că investeşte peste 160 de milioane de lei în creşterea cu 50% a capacităţii de producţie pentru linia de business Instalaţii, în dublarea capacităţii de procesare a fabricii de reciclare PVC rigid şi în noul segment de business ambalaje biodegradabile.

Pentru 2021, Grupul are bugetată o cifră de afaceri de 636,2 milioane de lei şi o EBTDA de 89,1 milioane de lei, în creştere cu 60%, respectiv 63% comparativ cu anul 2020.

În perioada ianuarie-martie 2021, Grupul TeraPlast a înregistrat o cifră de afaceri de 107,9 milioane de lei (Ă28% faţă de T1/2020) şi o EBITDA de 17,5 milioane de lei (Ă61% faţă de T1/2020). În aceeaşi perioadă, profitul operaţional s-a dublat, iar marja EBITDA a crescut la 16,2%. Aceste rezultate ţin cont de redimensionarea Grupului în urma tranzacţiilor din 2020 şi sunt peste cele bugetate.

Grupul studiază activ şi alte oportunităţi de achiziţii în ţară şi în străinătate. Obiectivul este de a reconstrui EBITDA de 130 milioane de lei anterioară tranzacţiilor recente, în decurs de 2 ani, atât prin fuziuni şi achiziţii, cât şi prin creştere organică.

De la începutul anului, acţiunile TRP înregistrează un avans de 110%, pe fondul unor trabzacţii de 249,4 mil. lei, ceea ce înseamnă că în mai puţin de şase luni acestea au înregistrat maim ult de o dublare, potrivit calculelor realizate de ZF pe baza datelor de la BVB.

Omul de afaceri Dorel Goia deţine 46,8% din acţiuni, în timp ce Fondul de Pensii Administrat Privat NN Pensii deţine 12,2% din capitalul social, arată datele BVB.

AFACERI DE LA ZERO