• Leu / EUR4.9469
  • Leu / GBP5.8072
  • Leu / USD4.7475
Burse - Fonduri mutuale

Acţiunile Air Claim scad cu circa 10% joi după ce compania a anunţat demisia unui administrator şi numirea unui interimar

Acţiunile Air Claim scad cu circa 10% joi după ce compania a anunţat demisia unui administrator şi numirea unui interimar

Autor: Tibi Oprea

27.08.2021, 00:00 384

Acţiunile Air Claim (simbol bursier CLAIM), companie care facilitează obţinerea drepturilor pasagerilor aerieni, scădeau joi la ora 17.15 cu 10,3%, la preţul de 7,8 lei pe unitate, pe fondul unor tranzacţii de 667.700 de lei, în contextul în care înainte de începerea şedinţei de tranzacţionare emitentul a anunţat demisia lui Dan Andrei Străuţ din funcţia de membru al Consiliului de Administraţie, cu efect imediat, arată datele BVB. 

„Informăm investitorii că demisia domnului Străuţ Dan Andrei are caracter temporar, fiind cauzată de perspectiva unei funcţii în administraţia publică.

Cu o experienţă de peste 15 ani în activităţi de comerţ, domnul Ene Bogdan Mihăiţă va ajuta la perfecţionarea strategiei comerciale a Companiei”, menţionează Air Claim la bursă. Totodată, compania a notificat investitorii că George Daniel Tunescu, Preşedinte al consiliului de administraţie şi fondatorul Air Claim, l-a numit în funcţia de membru CA interimar pe Bogdan Mihăiţă Ene. Dan Andrei Străuţ este antreprenor şi investitor, având peste 10 ani de experienţă în domeniul vânzărilor online. „Cooptarea sa ca administrator Air Claim în 2019 a ajutat semnificativ la majorarea considerabilă a cifrei de afaceri şi implicit a profitului net. Rolul său este acela de a coordona şi a determina direcţia, principiile de marketing şi vânzări, în acord cu business plan-ul, urmărind constant creşterea cifrei de afaceri şi îmbunătăţirea marjei de profit.” Fondatorul Tunescu George Daniel deţine 41,3% din acţiunile Air Claim, în timp ce Angela Pârlea are o participaţie de 45,45%. Compania are 38,3 mil. lei capitalizare. Acţiunile CLAIM înregistrează o scădere de 37% faţă de prima şedinţă de tranzacţionare, din 23 iulie, respectiv o creştere de 25,6% faţă de preţul la care au fost vândute în plasamentul privat care a precedat listarea, potrivit calculelor realizate de ZF pe baza datelor de la BVB.

 
AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9469
Diferență: 0,0222
Ieri: 4.9458
Azi: 4.7475
Diferență: -0,3526
Ieri: 4.7643
Azi: 5.8072
Diferență: 0,062
Ieri: 5.8036
Azi: 4.7246
Diferență: -0,7374
Ieri: 4.7597