Burse - Fonduri mutuale

Acţiunile Alro Slatina, scădere de 17% în primele minute ale şedinţei de tranzacţionare de miercuri. Ieri, sindicaliştii au anunţat închiderea fabricii din cauza exploziei preţurilor la energie

Acţiunile Alro Slatina, scădere de 17% în primele...

Autor: Liviu Popescu

22.12.2021, 10:22 1089

Cu 17% scad acţiunile producătorului de aluminiu Alro Slatina (ALR) la ora 10:20 în şedinţa de miercuri, aşadar la 20 minute de la deschidere, de la preţul de 2,06 lei la 1,71 lei pe tranzacţii de 300.000 lei, reacţia puternic agresivă a investitorilor venind la anunţul de ieri al sindicaliştilor. Compania ajunge la 1,2 mld. lei capitalizare.

ZF a scris ieri în exclusivitate că Alro Slatina se confruntă cu preţurile mari din piaţa de energie, fiind cel mai mare consumator de energie din România, astfel că societatea controlată de ruşii de la Vimetco a început un program de închidere totală a activităţii.

“Ne confruntăm cu preţurile exorbitante din piaţa de energie şi lipsa energiei din piaţă. Deja am început procesul de închidere. Nu avem de unde să găsim energie, România importă. Extragem aluminiul, urmând să închidem din hale în funcţie de piaţă. Gândiţi-vă că nu putem să producem cu preţul de 2.300-2.600 de dolari pe tonă de aluminiu”, spune Constantin Popescu, Preşedintele Sindicatului Liber Aluministul din cadrul Alro Slatina.

Conducerea Alro Slatina încă nu ieşit oficial cu un comunicat pe marginea acestui subiect.

În total, Alro are peste 700 de cuve, din care se vor închide aproximativ 300 până cel târziu 10 martie, posibil chiar mai repede. Dacă nu va exista energia necesară, producţia s-ar putea sista chiar şi cu aluminiu în cuve.

„Halele de electroliză se închid pe rând. Vom face extracţia de aluminiu care mai este la ora actuală în cuve şi scoatem din activitate cuvele respective. Avem deja 30 de cuve închise din data de 20 decembrie. În primă fază vom diminua producţia cu 60%, până la 40%, asta până la 10 martie. Se închid pe rând, dar se închid sigur. Apoi, nu ştiu cine va fi prostul care să vină să investească 150 de milioane de dolari să redeschidă o hală, iar a doua zi să nu ştie dacă mai are sau nu energie”, adaugă Constantin Popescu.

Întrebat de ZF de unde ar putea veni salvarea, preşedintele sindicatului spune că „soluţia este să fim trataţi aşa cum sunt tratate firmele similare din Uniunea Europeană, adică să putem să încheiem contracte bilaterale direct cu producătorii de energie, nu cu traderii care nu fac altceva decât să facă speculă de energie”.

Liderul sindicatului pune situaţia din piaţa de energie locală pe seama unor companii ca Nuclearelectrica, Hidroelectrica şi Complexul Energetic Oltenia, care „în mod vădit, foarte bine orchestrat, au dat şi creat falsa impresie că nu pot produce energie electrică mai multă, având o capacitate de producţie cu mult mai mică decât produc acum, folosind diverse tertipuri, lucru complet fals şi neadevărat, dar astfel au reuşit să îşi pună în practică strategia: dacă nu este energie electrică, trebuie să fie scumpă”.

Potrivit unui comunicat transmis marţi de liderul salariaţilor Alro, reducerea producţiei va duce la trecerea în şomaj tehnic a peste 1.000 de angajaţi din sectoarele pe care le deţine compania (aluminiu primar şi aluminiu prelucrat), dar şi din Alum Tulcea.

La finele anului 2020, Alro Slatina avea un număr mediu de 2.430 de angajaţi, în timp ce la nivel de grup numărul salariaţilor era de aproape 4.000, potrivit raportului anual publicat de companie.

De asemenea, acesta spune că închiderea Alro afectează şi alte entităţi de producţie precum Altur Slatina, Prysmian, Bistriţa Hiproeb, ICM Bucureşti şi alte prese de extruziune care folosesc aluminiul produs de companie precum Delta Aluminiu, Rolmis, Vimetco Extrusion. În total, sunt aproximativ 30.000 de angajaţi care depind, direct sau indirect, de activitatea Alro.

„Suntem vreo 30.000 de oameni care depindem de această întreprindere. Să vedem ce va face statul român când va trebui să îşi asume răspunderea şi să aibă grijă de aceşti oameni. Gândiţi-vă la impactul pe care îl va avea asupra economiei locale, asupra taxelor şi impozitelor, care nu vor mai fi plătite. Sunt aproximativ 30.000 de familii care rămân în pragul iernii fără nicio sursă de venit”, mai spune Constantin Popescu pentru ZF.

 
 

 ​

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO