Burse - Fonduri mutuale

Acţiunile Argus Constanţa au căzut cu 20 % după reintroducerea la tranzacţionare

Acţiunile Argus Constanţa au căzut cu 20 % după...

Autor: Adrian Cojocar

13.06.2013, 11:13 616

Titlurile producătorului de ulei Argus Constanţa (UARG), care au fost oprite de la tranzacţionare în toam­na anului 2011 pe fondul luptelor dintre acţionarii companiei, au reintrat astăzi pe bursă şi înregistrau în debutul şedinţei o scădere de  20 %, până la un preţ de 3,2  lei/unitate.

ASF a solicitat de curând bursei de la Bucureşti să reintroducă acţiunile Argus la tranzacţionare după ce conducerea societăţii a întocmit raportul cu pri­vire la situaţia companiei ce fusese solicitat de CNVM.

Solicitarea arbitrului pieţei a venit ca urmare a luptei dintre principalii acţionari, Cătălin Chelu şi SIF Oltenia, care îşi disputau controlul societăţii şi ajuseseră să ţină câte două adunări generale separate pentru societate.

În final, SIF Ol­tenia a reuşit să mono­polizeze con­si­liul de administraţie al Argus şi a numit o nouă conducere executivă în iulie anul trecut, iar CNVM i-a limitat drepturile de vot lui Cătălin Chelu la 33% din acţiuni în adunările generale pe motiv că deţine concertat 43,4% din acţiuini şi era obligat să deruleze ofertă publică.

Totuşi situaţia companiei continuă să fie incertă din cauză că Argus are probleme în a atrage finanţare de la bănci pentru achiziţia de materie primă, motiv pentru care anul trecut a înregistrat o pierdere de 20,9 mil. lei, faţă de un câştig net de 6,4 mil. lei în anul precedent, iar vânzările au scăzut cu 36%, la 146,5 mil. lei.

Argus a continuat să înregistreze pierderi în primul trimestru din acest an, care s-s-au cifrat la 4,55 mil. lei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO