Burse - Fonduri mutuale

Acţiunile Concefa au pierdut 75% în acest an, iar tranzacţiile acţionarului majoritar i-au surprins pe ceilalţi investitori

Horaţiu Cercel

Acţiunile Concefa au pierdut 75% în acest an, iar tranzacţiile acţionarului majoritar i-au surprins pe ceilalţi investitori

Autor: Adrian Cojocar

19.12.2011, 00:07 1235

Titlurile companiei de construcţii Concefa Sibiu (COFI) au înregistrat în acest an una dintre cele mai abrupte corecţii de pe bursă, acestea pierzând mai mult de trei sferturi din valoare, iar din capitalizarea firmei s-au evaporat peste 15 milioane de euro.

Concefa era evaluată la începutul anului la 20,6 mil. euro, iar la preţul de pe vineri, de 0,0332 lei/unitate, firma mai valorează 4,8 milioane de euro. Doar în ultima săptămână acţiunile Concefa au scăzut cu 28% după ce principalul acţionar, Horaţiu Cercel, i-a vândut tatălui său toate acţiunile fără a le oferi nicio explicaţie celorlalţi investitori, care încearcă acum să-şi facă o strategie din mers.

"Nu ştim nici noi ce să credem şi cum să explicăm aceste tranzacţii", spunea săptămâna trecută un acţionar al Concefa.

Evoluţiile de la Concefa din ultimele săptămâni sunt surprinzătoare pentru o companie listată la categoria I a Bursei de Valori Bucureşti (BVB), care ar trebui să facă parte din elita pieţei locale de capital.

Concefa a fost fondată de un tânăr antreprenor, Horaţiu Cercel, 39 de ani, şi este una dintre companiile de pe piaţa RASDAQ care în anul 2007 a intrat în vizorul investitorilor datorită ritmului rapid de dezvoltare al companiei, care în scurt timp a devenit una dintre "vedetele" de pe această piaţă.

Investitorii au fost atraşi şi de faptul că firma lui Cercel a prins la acea vreme un contract important pentru construirea turnurilor gemene ale altui om de afaceri important din Sibiu, respectiv Ilie Carabulea, proprietarul Băncii Carpatica.

În 2006, 2007 şi 2008 afacerile Concefa au explodat, avansând cu 20%, 46% şi respectiv 90%, fapt ce a atras atenţia unor fonduri de investiţii importante de pe bursă, precum Julius Baer, Morgan Stanley sau East Capital, care au achiziţionat în 2007 titluri ale companiei. Firma ajunsese să fie evaluată pe bursă la 87 milioane de euro iar Julius Baer a cumpărat în acel an 2,7% din acţiunile Concefa.

Cercel a vândut în 2007 fondurilor de investiţii străine circa 10,6% din acţiuni pentru care a încasat 6,6 mil. euro, mai mult decât capitalizarea actuală a companiei.

Ulterior, după ce titlurile companiei au pierdut în circa un an şi jumătate peste 90% din valoare pe fondul crizei mondiale, Horaţiu Cercel a răscumpărat cu banii încasaţi de la fonduri pachete importante din companie.

Totodată, firma a atras de pe bursă importante sume de bani profitând de interesul ridicat al investitorilor pentru acţiunile Concefa. În 2007 şi 2008 firma de construcţii a atras de la acţionari circa 18,2 milioane de lei (5,2 milioane de euro), iar în 2010 a realizat una dintre cele mai mari majorări de capital de pe bursă, prin care a atras aproape 38 milioane de lei (9 milioane de euro) în companie.

Concefa a investit în anii 2007 şi 2008 zeci de milioane de euro pentru a se moderniza, cea mai mare parte a acestor investiţii fiind însă finanţate prin credite atrase de la bănci care au cântărit destul de greu în bilanţul firmei.

Compania a reuşit să reziste destul de bine căderii pieţei imobiliare de după anul 2008 în principal datorită unui contract de antreprenor general la proiectul Silver Mountain, o staţiune de lux din Poiana Braşov, proiect estimat la circa 350 mil. euro.

În luna martie a acestui an proprietarul Concefa a decis să facă pasul pe bursă, cotând acţiunile la prima categorie a bursei de la Bucureşti. La acea dată el estima că anul 2011 va fi unul extrem de promiţător pentru companie, previzionând că afacerile s-ar putea tripla, iar profitul va urca semnificativ.

În aprilie, imediat după listarea acţiunilor pe bursa reglementată, Cercel a vândut către fondul de investiţii ING Romanian Equity şi către fondul de pensii al ING - cel mai mare fond de pensii din România, un pachet de 5,37% din acţiuni la preţuri cuprinse între 0,13 lei şi 0,145 lei/acţiune. În total familia Cercel a vândut la acea dată aproape 10% din acţiuni către investitorii interesaţi.

De atunci titlurile Concefa s-au prăbuşit pe bursă, ajungând să fie cotate în prezent la preţuri de aproape patru ori mai reduse după ce în loc să crească, afacerile companiei s-au contractat cu 12,2% în primele nouă luni şi firma a raportat pierderi de 11,5 mil. lei (2,6 mil. euro) pentru prima dată din 2003, de când sunt disponibile situaţii financiare ale companiei pe bursă.

Investitorii Concefa au fost luaţi prin surprindere recent de Horaţiu Cercel care şi-a vândut tot pachetul de 57,5% din acţiuni deţinut la Concefa, acţiunile fiind transferate tatălui său, Vasile Popoviciu Cercel. Cercel nu a putut fi contactat pentru comentarii.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO