Burse - Fonduri mutuale

Acţiunile Impact au dublat banii investitorilor, susţinute de achiziţiile lui Iaciu

Acţiunile Impact au dublat banii investitorilor, susţinute de achiziţiile lui Iaciu

Gheorghe Iaciu este cel mai mare acţionar al dezvoltatorului imobiliar Impact

Autor: Roxana Pricop

19.09.2014, 00:03 533

Acţiunile dezvoltatorului imobi­liar Im­pact (simbol bursier IMP) au multiplicat de 2,5 ori banii investitorilor în acest an, pe fon­dul achiziţiilor susţinute făcute de omul de afa­ceri Gheorghe Iaciu, cel mai mare acţio­nar al com­pa­niei cu aproape 50% din capital.

Titlurile Impact se tranzacţionează în prezent la o cotaţie de 1,35 lei/titlu, faţă de o cotaţie de 0,549 lei.

Avansul acţiu­nilor Impact din acest an vine după o creştere de peste 350% în 2013.

Principalul motor de creştere al acţiunilor în acest an au fost, la fel ca în 2013, achiziţiile făcute de Iaciu care şi-a crescut deţinerea până la 49% din capital, faţă de 44,24% din capital cât avea la începutul anului. Pachetul de 4,8% din capital a fost achiziţionat de pe bursă şi în cadrul majorării de capital derulată de companie în această vară.

Compania şi-a majorat cu 80 milioane de lei capitalul prin aport în numerar din partea acţionarilor, suma atrasă urmând să fie utilizată pentru investiţii.

Al doilea cel mai mare acţionar al Impact este Adrian Andrici cu o deţi­nere de 16,34% din capital. Printre acţio­narii importanţi ai companiei se nu­mără şi vehiculul de investiţii Salink Limited, controlat de compania suedeză de investiţii East Capital, care şi-a diminuat participaţia la Impact de la 10,1% la 3% din capital. În primul semestru al anului, Impact şi-a redus de trei ori pierderile, până la 1,85 milioane de lei, în condiţiile creşterii cifrei de afaceri cu 18%, până la 15,3 milioane de lei.

 
 
 
 
AFACERI DE LA ZERO