Burse - Fonduri mutuale

Afacerile Electroputere s-au triplat în primul trimestru, la 33 de milioane de lei

Afacerile Electroputere s-au triplat în primul...

Autor: Andrei Cîrchelan

20.05.2014, 00:00 258

Producătorul de transformatoare electrice Electroputere Craiova (simbol bursier EPT), controlat de firma saudită Al-Arrab Contracting Company Limited, a raportat la bursă, pentru primul trimestru al anului, afaceri de 32,48 milioane lei (7,2 mil. euro), de peste trei ori mai mult decât rulajul de 9,65 mil. lei înregistrat în primul trimestru din 2013. Compania merge în continuare în pierdere, cu un rezultat negativ de 3,34 mil. lei în primele trei luni ale anului, chiar dacă în aceeaşi perioadă din 2013 pierderea era de aproape patru ori mai mare. În perioada analizată, Electroputere şi-a majorat veniturile cu 25%, până la 38,4 mil. lei şi a redus cheltuielile cu 4%, până la 41,74 mil. lei.

Într-un raport publicat vineri, compania a anunţat numirea lui Osama Al Halabi în funcţia de director general, începând cu data de 16 iunie. Acesta îl înlocuieşte pe Knut Anders Lundgren. În a doua jumătate a sesiunii bursiere de ieri, acţiunile Electroputere se tranzacţionau la un preţ de 0,0261 lei, în scădere cu 1,14% faţă de preţul de la închiderea sesiunii precedente. La acest preţ per acţiune, compania are o capitalizare de 8,9 mil. lei. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO