• Leu / EUR4.7352
  • Leu / GBP5.3288
  • Leu / USD4.2979
Burse - Fonduri mutuale

Antibiotice Iaşi, vânzări de 241 mil. lei în primele nouă luni din 2018, plus 3% şi un profit de 21 mil. lei

Antibiotice Iaşi, vânzări de 241 mil. lei în primele nouă luni din 2018, plus 3% şi un profit de 21 mil. lei

Autor: Georgiana Mihalache

15 nov 2018 177

Producătorul de medicamente Antibiotice Iaşi(ATB) a raportat o creştere de 3% la vânzări în primele nouă luni din 2018 faţă de aceeaşi perioadă a anuluit trecut, până la 241 mil. lei pe fondul evoluţiei ascendente a vânzărilor medicamentelor pentru afecţiunile cardiovasculare, antiinfecţioase şi neurologice. Şi profitul companiei a crescut cu 5% în perioada menţionată, până la 21 mil. lei, ceea ce corespunde unei rentabilităţi de 8,8%. Pentru 2018, Antibiotice a bugetat investiţii de 116 mil. lei pentru achiziţii şi plata taxei clawback, bani din resurse proprii şi credite bancare.

„Potrivit strategiei de creştere pe clase terapeutice, Antibiotice continuă investiţia în noua secţie de produse topice unde compania va produce un portofoliu complex în următorii ani”, potrivit unui comunicat de presă al companiei. În urma majorărilor salariale acordate în 2017, cheltuielile cu personalul au crescut cu 8% pentru Antibiotice, ajungând la peste 64 mil. lei în primele nouă luni din an.

Compania mizează pe expansiunea pe pieţele internaţionale, iar peste 37% din veniturile totale au reprezentat vânzările produselor pe pieţele externe, cu creşteri în regiuni precum Asia, America Latină şi Orientul Mijlociu. Antibiotice a înregistrat 29 de noi autorizaţii de punere pe piaţă pe pieţele internaţionale şi urmăreşte creşterea ponderii produselor companiei în farmaciile şi spitalele româneşti. 

Principalele valute BNR - luni, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7352
Diferență: -0,0042
Ieri: 4.7340
Azi: 4.2979
Diferență: 0,7619
Ieri: 4.2803
Azi: 5.3288
Diferență: 0,3106
Ieri: 5.3251
Azi: 4.3226
Diferență: 0,0324
Ieri: 4.3235