• Leu / EUR4.9477
  • Leu / GBP5.8325
  • Leu / USD4.6725
Burse - Fonduri mutuale

Aquila împrumută 5 mil. euro de la BERD. Banca are opţiunea de a cumpăra acţiuni de la fondatori la 6,32 lei, dar care să nu depăşească 5% din capitalul social

Aquila împrumută 5 mil. euro de la BERD. Banca are opţiunea de a cumpăra acţiuni de la fondatori la 6,32 lei, dar care să nu depăşească 5% din capitalul social

Autor: Cristian Bellu

23.12.2021, 00:00 356

Aquila, cel mai mare jucător de pe piaţa de distribuţie a bunurilor de larg consum, listat în noiembrie la BVB sub simbolul AQ, a încheiat un contract de împrumut de 5 mil. euro, cu o maturitate de 4 ani, cu Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD).

Împrumutul BERD va fi acordat sub condiţia îndeplinirii anumitor condiţii precedente, potrivit reprezentanţilor Aquila. Astfel, fondatorii companiei, Alin Adrian Dociu şi Constantin Cătălin Vasile, au agreat să acorde BERD  opţiunea de cumpărare a unui număr de acţiuni emise de societate, deţinute în proprietate de fondatori, la un preţ de 6,325 lei, dar care poate face obiectul unor ajustări, până la suma de 5 milioane euro, care poate fi exercitată de BERD în cadrul unei perioade agreate de exercitare. Ieri acţiunile AQ se tranzacţionau la 5,5 lei. „Numărul de acţiuni care face obiectul opţiunii de cumpărare se determină în baza unei formule specificate în contractul privind opţiunea de cumpărare încheiat între fondatori şi BERD şi care nu va depăşi 5% din capitalul social total al societăţii”, spun reprezentanţii  Aquila.

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9477
Diferență: 0,0061
Ieri: 4.9474
Azi: 4.6725
Diferență: -0,8825
Ieri: 4.7141
Azi: 5.8325
Diferență: -0,1353
Ieri: 5.8404
Azi: 4.8048
Diferență: -0,4599
Ieri: 4.8270