Burse - Fonduri mutuale

ASF actualizează datele a aproximativ 17.000 de persoane care pot administra investiţii pe piaţa de capital

ASF actualizează datele a aproximativ 17.000 de persoane...

Autor: Cristina Bellu

19.06.2023, 14:50 599

Autoritatea de Supraveghere Financiară derulează un proces de actualizare a informaţiilor care stau la baza înregistrărilor tuturor persoanelor care prestează servicii de investiţii pe piaţa de capital.

Astfel, toate societăţile de brokeraj de pe piaţa de capital autorizate de către instituţie, inclusiv băncile care prestează servicii de investiţii, precum şi administratorii fondurilor de investiţii, trebuie ca până la data de 30 iunie să actualizate informaţiile pentru toate categoriile de angajaţi care exercită funcţii autorizate/înregistrate/notificate pe piaţa de capital, cum ar fi: directori, ofiţeri de conformitate, administratori de risc, consultanţi de investiţii, personal care oferă informaţii privind instrumentele financiare, personal care preia ordine de subscriere, care asigură servicii de tranzacţionare, custodie, prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţarea terorismului, precum şi cele desemnate cu aplicarea regimului de sancţiuni internaţionale.

Informaţiile colectate vizează, printre altele, date despre serviciile prestate, instrumentele financiare oferite/tranzacţionate, sistemele informatice ale pieţei de capital accesate, adresa de la care persoana prestează servicii, spun oficialii ASF.

„Acest proces de autorecenzare, derulat în prezent, va asigura o mai bună evidenţă a informaţiilor necesare în cadrul procesului de supraveghere a pieţei de capital, mai ales că vorbim despre un număr semnificativ de persoane, de circa 17.000, majoritatea activând în cadrul băncilor, care au activitate pe piaţa de capital”, explică Ovidiu Petru, Director general în cadrul Sectorului Instrumente şi Investiţii Financiare.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO