Asociaţia Participanţilor în Fondurile de Pensii şi Fondurile de Investiţii (APFPFI) s-a adresat într-o scrisoare din 13 octombrie Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), făcând referire la „o problemă de actualitate privind comisioanele plătibile administratorilor fondurilor de pensii private Pilon II”.
În prezent, comisionul de administrare este calculat prin raportarea la inflaţia anuală, însă APFPFI susţine că acesta ar trebui calculat în funcţie de o perioadă de minim 5-7 ani a inflaţiei.
În acest sens, APFPFI argumentează că scăderea constantă a dobânzilor din economie a dus la creşterea „automată” a performanţei segmentului de obligaţiuni din portofoliul fondurilor Pilon II, fără a avea legătură cu performanţa reală a administratorilor. Recent, inflaţia a depreciat valoarea reală a tuturor activelor financiare, situaţia menţinându-se până la atingerea unui nou nivel de echilibru sau până la dispariţia presiunilor inflaţioniste, fie prin recesiuni sau corecţii fie printr-o creştere economică slabă.
Mai jos, scrisoarea integrală a APFPFI:
„Stimate Domnule Preşedinte, Stimate Domnule Vicepreşedinte,
Asociaţia Participanţilor în Fondurile de Pensii şi Fondurile de Investiţii (denumită în continuare „APFPFI”), o persoană juridică română, fără scop patrimonial, organizată sub forma unei asociaţii, având numărul de înregistrare în Registrul National ONG 24039/A/2016 şi codul fiscal 36767072, ne adresăm dumneavoastră în legătură cu o problemă de actualitate privind comisioanele plătibile administratorilor fondurilor de pensii private (Pilon 2).
Din această perspectivă, ne adresăm dumneavoastră pentru a vă solicita să examinaţi posibilitatea de a adapta scenariile de calcul al comisioanelor de administrare în funcţie de un nivel mediu al inflaţiei calculat pe o perioadă de timp lungă, de minim de 5-7 ani, modificând situaţia curentă, în care comisionul de administrare este calculat prin raportare la inflaţia anuală
După s-a explicat în literatura economică – atât de către specialiştii din pieţele financiare, cât şi de autorii cu o abordare generalistă, atunci când apare inflaţie excesivă în sistemul economico-financiar aceasta poate fi un semn de supraîncălzire şi tensiuni în economie. În consecinţă, băncile centrale, responsabile cu implementarea politicilor monetare, ridică dobânda de referinţă, scumpind creditarea şi încercând astfel să tempereze cererea şi, implicit, să oprească creşterea preţurilor. Atunci când dobânzile cresc randamentele instrumentelor cu venit fix (obligaţiuni) cresc iar preţul acestora scade. Cu cât obligaţiunile au maturitate mai lungă, cu atât scăderea preţurilor acestora este mai semnificativă. Bineînţeles, prin contrast, atunci când dobânzile de pe piaţă scad, urmare a relaxării politicilor monetare, preţurile obligaţiunilor cresc.
Astfel se explică supra-performanţa pe termen lung a fondurilor de pensii Pilon 2 faţă de inflaţie în ultimii 12 ani, marcaţi de o scădere aproape continuă a dobânzilor după criza financiară severă din 2008-2009. Iată cum o scădere constantă a dobânzilor din economie a dus la creşterea ”automată” a performanţei segmentului de obligaţiuni din portofoliul fondurilor de pensii Pilon 2, fără a avea neapărat legătură cu performanţa reală a administratorilor. Aceştia au investit conform mandatului şi au beneficiat de un trend lung şi vizibil pozitiv al pieţei, semnificativ peste nivelul inflaţiei.
Mai mult, pentru componenta de acţiuni din portofoliile fondurilor de pensii Pilon 2, lucrurile stau chiar mai simplu: în momentul apariţiei inflaţiei în sistem dobânzile cresc, creditarea devine problematică iar serviciul datoriei al companiilor creşte; de asemenea costurile de aprovizionare cresc, erodând marjele de profit. Companiile, în general, au dificultăţi să transmită imediat aceste creşteri de preţ către clienţii finali, generând rezultate financiare mai slabe, reflectate clar în aşteptările investitorilor la bursă prin vânzare – deci scădere a preţului acţiunilor la bursă.
În concluzie, inflaţia, pe termen scurt şi mediu, depreciază valoarea reală a tuturor activelor financiare, până când un nou nivel de echilibru este atins sau până când presiunile inflaţioniste dispar, fie prin recesiuni sau corecţii fie prin creştere economică nesemnificativă (cunoscută ca stagflaţie).
Art. 86 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 411/2004, care reglementează felul în care sunt remuneraţi administratorii (prin modificarea/adaptarea comisioanelor de administrare în funcţie de performanţa relativă faţă de inflaţie) stabileşte un mecanism în urma căruia orice administrator de investiţii ştie că, în cazul în care va fi inflaţie, în mod curent, prin deciziile pe care le va lua, va fi penalizat indiferent de know-how–ul şi priceperea sa, urmând să fie ”pedepsit” şi să îi fie reduse semnificativ câştigurile din administrarea activelor. Astfel, administratorul va aştepta perioade mai bune, lipsite de inflaţie, sau cu inflaţie în scădere, însoţită şi de scăderea dobânzilor, când performanţa portofoliilor va fi pozitivă şi superioară inflaţiei. Astfel, reglementarea favorizează o remunerare în exces, nemeritată, atunci când inflaţia dispare din sistem sau când suntem în recesiune marcată de scăderea dobânzilor. Iar aceasta pentru că, în acest scenariu, performanţa obligaţiunilor din portofoliu va fi bună, dar nu datorită eforturilor administratorului, ci datorită unui fenomen extern – scăderea dobânzilor.
În consecinţă, pentru a construi un mecanism echitabil de remunerare a administratorilor, dar, mai ales, pentru a oferi o performanţă corectă, etic calculată, către participanţii în fondurile de pensii Pilon 2, considerăm că este necesar ca modul de calcul prin adaptarea comisioanelor de administrare în funcţie de nivelul inflaţiei să ia în considerare inflaţia medie pe o perioadă de minim 5/7 ani. Un element ce rezultă din restabilirea echităţii faţă de participanţi va induce şi creşterea integrităţii administratorilor, prin alinierea câştigurilor la perioade de timp lungi, în directă concordanţă cu participanţii în fondurile de pensii Pilon 2.
Aceasta este esenţa evaluării performanţei administratorilor fondurilor de investiţii în general, şi a fondurilor de pensii în special, având în vedere mandatul lor de administrare pe termen lung şi foarte lung. Un mecanism de evaluare a performanţei investiţionale legat de inflaţia anuală este deficitar şi creează efecte nedorite, atât pentru administrator, dar mai ales pentru participant, care va plăti comisioane nejustificat de mari în perioade lipsite de inflaţie sau cu inflaţie şi dobânzi în scădere, şi nejustificat de mici atunci când nu se poate atinge supra-performanţă relativ la inflaţie, punând în pericol chiar existenţa economică a administratorului fondului de pensii şi fragilizând întregul sistem al pensiilor administrate privat. În forma actuală a legii, administratorul va încasa comisioane relativ mari în perioade lungi (statistic dovedite), când performanţa în exces se bazează pe inflaţie mică sau chiar deflaţie, însoţită de performanţa bună atât a instrumentelor cu venit fix cât şi a acţiunilor, şi va încasa comisioane mici în perioade de şoc (scurte – demonstrate statistic) marcate de hiperinflaţie. Un sistem corect de remunerare trebuie să armonizeze interesele participanţilor cu interesele administratorului, iar aceasta se poate face doar pe termen lung, definind corect parametrii în funcţie de ciclurile economice care determină comportamentul specific al instrumentelor financiare şi implicit performanţa portofoliului fondului de pensii.
Asociaţia noastră îşi manifestă deplina disponibilitatea de veni în întâmpinarea Autorităţii de Supraveghere Financiară şi a discuta şi detaliile concrete decurgând din implementarea unei asemenea soluţii.
Cu deosebită consideraţie,
Asociaţia Participanţilor în Fondurile de Pensii şi Fondurile de Investiţii
Prin Ionuţ Nedelea
Preşedinte”
