• Leu / EUR4.7564
  • Leu / GBP5.5660
  • Leu / USD4.1881
Burse - Fonduri mutuale

Beze, AIPC: Sima nu a avut într-adevăr mai mult de 60 de clienţi, problema e că jumătate erau clienţi mari

Beze, AIPC: Sima nu a avut într-adevăr mai mult de 60 de clienţi, problema e că jumătate erau clienţi mari

Autor: Radu Racu

12 oct 2012 3071

Presupus scrisoare trimisă de Cristian Sima, fostul şef al Bursei din Sibiu care a dispărut de aproape două săptămâni din ţară, corespunde cu "discursul plin de farmec" al fostului broker, însă dezvăluirile pe care le indică a fi făcute în următoarele două luni nu vor anunţa detalii spectaculoase despre felul în care banii au fost pierduţi, afirmă preşedintele Asociaţiei Investitorilor de pe Piaţa de Capital (AIPC).

"Domnul Sima e genul de persoană căreia îi place să fie în centrul atenţiei. Nu cred că vor urma dezvăluiri spectaculoase, chiar îl cred că a pierdut banii, însă a pierdut şi bani din afara conturilor discreţionare pe care le gestiona, altfel nu pleca din ţară", afirmă Beze.

Scrisoarea care îi este atribuită lui Cristian Sima a fost trimisă redacţiei Hotnews, unde Sima a fost acţionar până de curând, şi jurnalistului Radu Soviani. Redacţia Hotnews avertizează că adresa de email de la care a venit scrisoarea nu conţine numele lui Sima, ci al unei alte persoane.

Cristian Sima a pierdut banii clienţilor pe burse. El susţine însă că cei care îi sunt clienţi au câştigat anterior foarte mulţi bani cu ajutorul lui şi că ştiau care sunt riscurile.

"Pentru a calma un pic lucrurile vreau sa va spun ca WBS holding nu a avut niciodata mai mult de 60 de clienti,toti au acceptat riscul,multi au retras deja o mare parte din capital si altii au retras chiar mai mult decit au depus", se menţionează în scrisoare.

"Într-adevăr, nu cred că a avut vreodată mai mult de 60 de clienţi, pentru că piaţa e mică, problema e însă că a avut 20-30 de clienţi mari", afirmă Dumitru Beze, comentând lista clienţilor pe care i-a avut Sima despre care presa a relatat miercuri. "Cum este posibil să închei conturi discreţionare la nivelul acesta?", se întreabă retoric Beze. Contul discreţionar poate acorda brokerului libertate totală asupra investiţiilor clientului, fără să fie tras la răspundere, pentru că anterior clientul şi-a asumat prin semnătură riscul.

Investitorii care nu au timp să urmărească piaţa de capital şi vor să facă investiţii au oricând la dispoziţie fonduri mutuale, susţine preşedintele AIPC.

"Managementul SIF-urilor l-a promovat pe un broker care era o nulitate la Bucureşti. Cu SIF-urile în spate şi logistica unor oameni needucaţi financiar reunite a făcut ce a făcut. Fără propulsarea la Sibex nu ar fi păcălit atâţia investitori. Au găsit un mediocru care a fugit cu banii şi afectează mediul de afaceri. Mă gândesc cu îngrijoarare la oferta publică de la Transgaz şi la perspectivele pe termen mediu a pieţei de capital din România", a mai spus Beze.

Principalele valute BNR - luni, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7564
Diferență: 0,0821
Ieri: 4.7525
Azi: 4.1881
Diferență: 0,0215
Ieri: 4.1872
Azi: 5.5660
Diferență: 0,3353
Ieri: 5.5474
Azi: 4.1890
Diferență: 0,086
Ieri: 4.1854