Burse - Fonduri mutuale

BRD Pensii a cumpărat acţiuni Banca Transilvania de 21 mil. lei şi Fondul Proprietatea de 10,5 mil. lei. Nicio vânzare în portofoliul de acţiuni la BVB

BRD Pensii a cumpărat acţiuni Banca Transilvania de 21...

Autor: Liviu Popescu

15.06.2023, 07:00 1268

♦ În luna aprilie cel mai mic fond de pensii private Pilon II din România a fost cel mai activ pe partea de achiziţii de acţiuni listate la Bursa de Valori Bucureşti ♦ În total fondul a cumpărat acţiuni de 46 mil. lei la cinci emitenţi.

BRD Pensii, fond de pensii private obligatorii Pilon II cu o cotă de piaţă de 4%, a fost cel mai activ fond din cele şapte din România în luna apri­lie în contextul în care admi­nistratorul fondului a suplimen­tat deţinerile la cinci companii listate la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), arată datele agregate de Ziarul Financiar.

Astfel, în aprilie BRD Pensii a cumpărat 1,055 mili­oa­ne de acţiuni Banca Transil­vania (ceea ce la un preţ mediu calculat de ZF de 19,5 lei înseamnă tranzacţii de 20,6 mil. lei), alte 100.000 de acţiuni la Digi (3,6 mil. lei), 5 milioane de acţiuni Fondul Proprietatea (10,5 mil. lei), 180.000 de acţiuni MedLife (3,3 mil. lei), 200.000 de acţiuni Romgaz (7,9 mil. lei).

Cu alte cuvinte achiziţiile BRD Pensii în aprilie la Bursa de Valori Bucureşti s-au ridicat la 45,8 mil. lei. Nu a fost înre­gistrată nicio vânzare, potrivit datelor agregate de ZF din cele mai recente rapoarte BRD Pensii. La finele lunii aprilie BRD Pensii avea investiţii de 792 mil. lei în 15 companii listate la BVB. Cel mai mare plasament, ca şi valoare, era la Fondul Proprie­tatea, de 179 mil. lei. Urmează Banca Transilvania cu 157 mil. lei şi Petrom cu 142 mil. lei.

Fondul are expunere şi pe emiteţi listaţi pe burse externe, precum Adidas (13,2 mil. lei), BNP Paribas, Orange, Henkel, SAP, Unilever.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO