Burse - Fonduri mutuale

Bursa a avansat cu 0,86% pe o lichiditate de doar 6,7 milioane lei

Bursa a avansat cu 0,86% pe o lichiditate de doar 6,7 milioane lei

Autor: Stefan Musgociu

06.01.2012, 17:19 188

Bursa a crescut cu 0,86%, într-o piaţă în care absenţa celor mai mulţi investitori de la tranzacţionare a limitat lichiditatea la 6,7 milioane lei, iar acţiunile Fondului Proprietatea (FP) au înregistrat cel mai redus rulaj din ultimele aproape opt luni.

În primele minute cotaţiile titlurilor SIF-urilor au avansat cu până la 2,76%, recuperând o parte din corecţiile de joi, însă promulgarea legii pentru creşterea pragului de deţinere de la 1% la 5% din acţiuni a avut o influenţă redusă.

După ora 10:30 ascensiunea a încetinit, iar în a doua parte a zilei unele cotaţii au trecut chiar pe roşu. La finalul şedinţei, doar acţiunile SIF Moldova (SIF2) şi SIF Oltenia (SIF5) înregistrau creşteri, de 0,37% şi, respectiv, de 1,9%, în timp ce titlurile celorlalte trei SIF-uri consemnau scăderi cuprinse între 0,18% şi 0,8%.

"Lipsa de reacţie la promulgarea legii privind creşterea pragului de deţinere demonstrează că strategia «Cumpără pe zvon şi vinde pe ştire» este încă folosită de mulţi investitori. Este de urmărit în următoarea perioadă dacă volumele pe SIF-uri se vor îmbunătăţi, întrucât aceasta ar fi o dovadă clară de stabilizare a preţurilor. Mă aştept să vedem o activitate ceva mai intensă pe aceste acţiuni pe la jumătatea lunii februarie, când au loc adunările generale şi se stabilesc dividendele", a declarat Bogdan Niculae, trader la Departamentul Pieţe de Capital al Piraeus Bank.

Indicele BET-FI a reuşit să încheie şedinţa în teritoriu pozitiv, avansând cu numai 0,15%. Indicele include şi acţiunile Fondului Proprietatea (FP), care au stagnat.

Totodată, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, a încheiat ziua în creştere cu 0,82%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic au dus indicele BET-NG cu 1% peste închiderea de joi.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO