Burse - Fonduri mutuale

Bursă. Acţionarii FP au respins vânzarea participaţiilor din portofoliu. Au aprobat în schimb vânzarea Engie şi programul de răscumpărare

Bursă. Acţionarii FP au respins vânzarea...

Autor: Tibi Oprea

13.02.2024, 13:06 3555

Acţionarii Fondului Proprietatea (FP) au respins marţi punctul 3 de pe ordinea de zi care se referă la vânzarea participaţiilor din portofoliu, precum Aeroporturi Bucureşti, Administraţie Porturilor Maritime şi Salrom, prin listare la Bursa de Valori Bucureşti.

„Administratorul Fondului este autorizat să îndeplinească orice acte juridice sau acţiuni utile şi/sau adecvate cu privire la vânzare în orice mod hotărât de către Administratorul Fondului (inclusiv prin ofertă publică sau prin intermediul uneia sau mai multor tranzacţii private) a tuturor sau o parte din deţinerile deţinute de Fondul Proprietatea în următoarele societăţi din portofoliu: CN Aeroporturi Bucuresti SA, CN Administraţia Porturilor Maritime SA, Societatea Naţională a Sării SA, Alro SA, inclusiv, dar fără a se limita la angajarea de firme de investiţii, consilieri şi avocaţi consultanţi (după caz), negocierea, aprobarea şi stabilirea termenilor şi condiţiilor oricărei operaţiuni autorizate în cadrul acestui punct de pe ordinea de zi, negocierea, aprobarea şi semnarea oricăror documente referitoare la problemele autorizate conform acestui punct de pe ordinea de zi, să îndeplinească orice formalităţi şi să autorizeze şi/sau să execute orice alte acţiuni necesare pentru a da deplin efect operaţiunilor şi actelor autorizate în conformitate cu acest punct de pe ordinea de zi şi pentru a reprezenta Societatea în faţa oricăror autorităţi şi terţi în legătură cu problemele autorizate în conformitate cu acest punct de pe ordinea de zi”, este punctul respins.

Anterior, ministrul Finanţelor Marcel Boloş s-a opus vânzării participaţiilor şi a încercat să atragă de partea sa şi fondurile de pensii. Acesta a declarat săptămâna trecută că va vota în AGEA din 13 februarie împotriva tuturor propunerilor făcute de administratorul Franklin Templeton.

Totuşi, acţionarii au aprobat vânzarea acţiunilor deţinute la Engie România către GDF International la un preţ de vânzare de 432,6 mil. lei, cât şi programul de răscumpărare a maximum 1 miliard de acţiuni proprii la un preţ cuprins între 0,2 lei şi 1 leu pe acţiune.

Fondul Proprietatea a inclus în bugetul de venituri şi cheltuieli costuri estimate la 8,2 mil. lei aferente listării Societăţii Naţionale a Sării (Salrom), „cuprinzând comisioanele băncii de investiţii, onorariile de consiliere juridică, comisioanele şi taxele datorate ASF şi operatorilor de piaţă relevanţi, cheltuieli legate de activităţile de marketing şi alte cheltuieli de consultanţă şi are drept ipoteză finalizarea cu succes a tranzacţiei”.

Guvernul României a discutat încă din vara anului 2022 listarea Salrom la BVB printr-o ofertă publică iniţială (IPO), după ce în iulie 2021 acţionarii Salrom aprobaseră de principiu listarea. Fondul selectase atunci BRD pentru a coordona tranzacţia.

 

Fondul Proprietatea deţine 49% din capitalul social al Salrom, participaţie evaluată la 318 mil. lei şi care reprezintă circa 13,55% din valoarea activului net al FP. Restul de 51% din acţiuni este controlat de statul român, prin Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO