Burse - Fonduri mutuale

Bursă. Dezvoltatorul imobiliar Impact a anunţat un profit net de 64 mil. lei în primele nouă luni din 2023, de peste patru ori mai mare comparativ cu perioada similară din 2022

Bursă. Dezvoltatorul imobiliar Impact a anunţat un...

Autor: Tibi Oprea

15.11.2023, 19:34 326

MPACT Developer & Contractor (simbol bursier IMP), primul dezvoltator imobiliar listat la Bursa de Valori Bucureşti, a raportat pentru primele nouă luni ale anului un profit net de 63,8 mil. lei, de peste patru ori mai mare faţă de rezultatul net de 15 mil. lei din aceeaşi perioadă a anului 2022, potrivit datelor din raportul financiar trimestrial publicat la BVB.

În acelaşi timp, veniturile au scăzut cu 32% de la an la an, până la 106,9 mil. lei, EBITDA a crescut cu 165%, la 69 mil. lei, EBIT a urcat cu 178%, la 65,8 mil. lei, iar profitul brut a scăzut cu 42%, la 32,8 mil. lei. Compania a anunţat o marjă EBITDA de 65% în ianuarie-septembrie 2023, faţă de 17% în ianuarie septembrie 2022 şi o marjă a rezultatului net de 60%, comparative cu 10% în anul precedent.

„Anul acesta, LUXURIA Residence a avut cea mai bună performanţă dintre toate proiectele noastre, fiind un proiect matur, pe un segment de piaţă caracterizat de stabilitate, rezilient la factori externi precum creşterea dobânzilor la credite ipotecare sau modificări fiscale şi legislative. Drept urmare, vânzările în acest ansamblu au avut o evoluţie pozitivă de la un trimestru la altul, în trimestrul al treilea cunoscând o creştere de 17% comparativ cu trimestrul anterior. Pe lângă apetitul investitorilor pentru acest proiect, datorită randamentelor investiţionale atrăgătoare şi a potenţialului mare de apreciere a valorii în timp, anul acesta am remarcat un interes tot mai crescut din partea end-userilor, în special pentru apartamentele cu 4 camere, ce reprezintă un procent de 17% din totalul vânzărilor proiectului în primele nouă luni. Toate semnalele indică o menţinere a acestui trend şi în perioada următoare”, spune Constantin Sebeşanu, CEO IMPACT Developer & Contractor. 

Ca urmare a integrării pe verticală, veniturile grupului provin din activitatea IMPACT, SPATZIOO şi RCTI. Astfel, 16,8 milioane de euro sunt generate de vânzarea a 110 unităţi, iar 4,7 milioane euro din închirierea spaţiilor comerciale din GREENFIELD Plaza (Băneasa), administrarea şi închirierea proprietăţilor dezvoltate de IMPACT, precum şi din lucrări de construcţii. 

Cele mai multe unităţi vândute în primele nouă luni ale anului, respectiv unităţi pentru care s-a semnat contract de vânzare-cumpărare, s-au înregistrat în LUXURIA Residence (47%), urmate de BOREAL Plus (31%) şi GREENFIELD Băneasa (22%).

Preţurile medii de vânzare au avut o evoluţie ascendentă în primele trei trimestre, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, crescând cu 9% în GREENFIELD Băneasa, la 1.341 euro/mp şi cu 5% în LUXURIA Residence, la 1.822 euro/mp.

Pe lângă unităţile vândute, la 30 septembrie 2023 IMPACT are încă 381 unităţi pre-vândute şi rezervate, cu o valoare totală de 43,2 milioane euro. Dintre acestea, 85% sunt în GREENFIELD Băneasa, 8% în BOREAL Plus, 6% în GREENFIELD Copou şi 1% în LUXURIA Residence. Până la sfârşitul anului viitor, 357 de unităţi cu o valoare de 40,4 milioane euro se vor transforma în venituri. 

72% din totalul de 954 de locuinţe finalizate în ultimii trei ani sunt contractate la 30 septembrie. În GREENFIELD Băneasa, proiectul emblematic al IMPACT, gradul de contractare al unităţilor finalizate este de 98%. În LUXURIA Residence, primul ansamblu rezidenţial din ţară certificat BREEAM Excellent, 83% din apartamente sunt contractate, în timp ce în BOREAL Plus, ansamblul rezidenţial din Constanţa dat în folosinţă în luna mai, locuinţele sunt contractate în proporţie de 32%. 

Compania deţine un portofoliu de terenuri în Bucureşti, Constanţa şi Iaşi, de circa 71 ha, cu potenţial de dezvoltare pentru încă 5 proiecte noi sustenabile, de dimensiuni mari, cu o valoare de piaţă estimată la peste 1,5 miliarde euro. Pentru unul dintre aceste proiecte, GREENFIELD Copou - Iaşi, proiect cu o valoare de piaţă estimată la peste 175 milioane euro, compania a obţinut autorizaţia de construire în luna iulie.

În acelaşi timp, IMPACT a făcut paşi importanţi în procesul de autorizare pentru ARIA Verdi, proiect cu o valoare de piaţă de peste 350 milioane euro, situat în zona Barbu Văcărescu din Bucureşti, obţinând certificatul de urbanism.

La data de 30 septembrie 2023, IMPACT are autorizaţie de construire pentru 2.693 de unităţi în Bucureşti, Iaşi şi Constanţa, cu o valoare de piaţă estimată la 390 milioane de euro. Dintre acestea, 982 de locuinţe se află în diferite stadii de construcţie, în timp ce pentru alte 1.711 locuinţe urmează a fi începută construcţia. 

În primele trei trimestre ale anului, marja EBITDA a crescut la 65%, atât datorită câştigurilor din reevaluare înregistrate la 30 septembrie 2023, cât şi datorită optimizării cheltuielilor. Totodată, IMPACT şi-a menţinut o poziţie constantă de lichiditate, cu 9,7 milioane euro în numerar şi echivalente de numerar şi gradul de îndatorare la 28%.

Impact are o capitalizare de 551 mil. lei şi este controlată în proporţie de 57,8% de Gheorghe Iaciu, în timp ce Andrici Adrian deţine 12,7% din capitalul social. Acţiunile IMP înregistrează o scădere de 35,3% de la începutul acestui an, pe fondul unor tranzacţii de 8,3 mil. lei, arată datele BVB.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO