Burse - Fonduri mutuale

Bursa din Germania a atins astăzi un nou maxim istoric

Bursa din Germania a atins astăzi un nou maxim istoric

Autor: Adrian Cojocar

16.09.2013, 12:06 697

Principalul indice al bursei din Germania, DAX, consemna în prima parte a şedinţei de astăzi un avans de 1,3% şi a depăşit pentru prima dată în istorie pragul de 8.600 de puncte, consemnând astfel un nou nivel record.

În luna mai a acestui an indicele DAX a reuşit să depăşească maximul istoric înregistrat în vara anului 2007, de circa 8.200 de puncte şi a urcat până la nivelul de 8.530 de puncte, iar ulterior a coborât spre nivelul de 7.700 de puncte.

De atunci indicele DAX a înregistrat o revenire puternică stabilind în şedinţa de astăzi un nou nivel record.

Revenirea vine în contextul diminuării temerilor investitorilor cu privire la un conflict armat în Siria care au afectat bursele în perioada precedentă.

Indicele american Dow Jones a cunoscut în ultimele săptămâni de asemenea o revenire puternică, ajungând în prezent la circa 15.376 de puncte, cu 1,8% sub maximele istorice atinse luna trecută.

Indicele S&P 500 se află de asemenea cu numai 1,3% sub  nivelul istoric de aproape 1.710 puncte atins la începutul lunii august

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO