Burse - Fonduri mutuale

Bursă. Electrica încheie 2023 cu un profit de 620 de mil. lei şi venituri cu 4% mai mici

Bursă. Electrica încheie 2023 cu un profit de 620 de...
01.03.2024, 00:00 292

Distribuitorul şi furnizorul de energie electrică Electrica (simbol bursier EL), companie deţinută de statul român prin Ministerul Energiei în proporţie de 48,8%, a consemnat o majorare de 11% a profitului net consolidat din 2023, ajuns la 620,4 mil. lei, de la 558,8 mil. lei în 2022.

Conform raportului financiar publicat la BVb, veniturile operaţionale au coborât cu 3,7% la 13,3 mld. lei, iar cheltuielile au ajuns, per total, la 12,3 mld. lei,  cu 5,3% mai mici. Însumând 1 mld. lei, profitul operaţional s-a majorat cu 22% an/an, în vreme ce indicatorul EBITDA a urcat cu 27,1%, de la 1,36 mld. lei la 1,73 mld. lei la 31 decembrie 2023. 

Acţiunile EL sunt pe plus cu 30,6% în ultimul an, pe tranzacţii de 305 milioane de lei şi o capitalizare de 4,1 miliarde de lei. Joi, la ora 16:30, cotaţia înregistra un avans de 0,17%, pe un rulaj de 13 milioane  de lei, al doilea cel mai ridicat de la BVB. Profitul din 2023 a fost realizat, în principal, ca urmare a „performanţei segmentului de distribuţie în contextul scăderii costurilor cu energia electrică pentru acoperirea CPT (consum propriu tehnologic – n.r.), ca urmare a implementării mecanismul de achiziţie centralizată MACEE (Mecanism de achiziţie centralizată de energie electrică – n.r.), conform căruia producătorii au obligaţia de a vinde 80% din energia disponibilă la un preţ de 450 RON/MWh, impact diminuat de creşterea volumelor de energie electrică necesară pentru acoperirea pierderilor în reţea”, reiese din documentul de la BVB.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO